Toți cei care mai cred in libertate, demnitate umană și democrație, politicieni și partide care se pretind democratice, societate civilă, ONG-uri nealiniate și sindicate, Biserica, instituții ale statului aflate in prima linie de apărare a Constituției, etc. cu toții TREBUIE să se ridice acum impotriva tentativei de legiferare a nazzi-pass in parlament. Sub orice formă ar fi prezentat, această „bucată de hârtie”, nu trebuie să existe! Punct!
Existența unui astfel de „document” neconstituțional și de o periculozitate extremă, de inspirație pur nazistă, care incalcă grosolan nu doar Constituția țării și legile subsecvente, dar și toate tratatele și convențiile post WWII privind drepturile omului la care România este parte (Nuremberg, Oviedo, DUDO, CEDO... etc,) este o rușine pentru specia umană și condiția noastră de oameni, chipurile evoluați!
Insăși presiunile uriașe care se fac din exteriorul și interiorul țării pentru ca și România să se alinieze acestui totalitarism global, arată că acest nazzi-pass este un obiectiv pur politic și nu are nicio legătură cu interesele poporului, cu atât mai puțin cu combaterea vreunei pandemii.
Pandemie - reală sau nu ori doar o situație sanitară artificial creată și mult gonflată, e o altă discuție - dar este servită prin terorism mediatic și folosită ca pretext, pentru ca secta geriatrică de la Davos, dimpreună cu slugile lor din guverne și parlamente naționale să „reseteze”, in paradigmă transumanistă și pe modelul „scorului social” experimentat in China, lumea pe care noi, până mai azi, am cunoscut-o.
Certificatul nazzi-pass, pe care cu mult cinism unii il numesc „o simplă bucată de hârtie”, nu e gândit doar pentru perioada așa-zisei pandemii. Pandemia e pretextul, nazzi-pass instrumentul, distopia postumanistă fiind scopul final...
Certificatul cu cod QR, permanentizat prin legea ce va fi votată cu atâta inconștiență in parlament, va rămâne, prin abuz de Constituție și dincolo de „stările” care au fost invocate ca pretext pentru a fi impus și acceptat de către o majoritate a populației, un instrument universal de condiționare a comportamentului uman, de supraveghere și control, in afara căruia, existența fiecăruia dintre noi, nu va mai putea fi posibilă, decât in măsura conformării și obedienței față de cei care controlează sistemul mondial de putere.
Codul QR de azi, pe care politicieni fără conștiință și cu gândire defectă, nazistoidă, vor să-l facă prin lege obligatoriu și la noi, este un cod universal de inregistrare și control, asignat fiecărei persoane de pe planetă, fiind similar ca simbolistică, deloc intâmplătoare, numărului tatuat cu cerneală pe brațul deținuților internați in lagărele de exterminare naziste.
In faza aceasta de implementare la nivel global, „hârtia” cu cod QR este doar pasajul care face trecerea, la transferul intregii existențe libere a individului, in sisteme exclusive de coduri și biți digitali stocați in uriașele servere ale inchisorii Big Tech.
Așa-zisele disfuncționalități și vulnerabilități de sistem semnalate in cazul codurilor QR „pe hârtie”- cum s-a „intâmplat” de curând (certificat cu cod QR pe numele lui Macron sau Hitler, de exemplu) nu sunt rezultatul unor atacuri intâmplătoare ale unor hackeri teribiliști, cum au lăsat să se ințeleagă diferite autorități.
Aceste atacuri au fost inițiate chiar de către cei responsabili cu ridicarea inchisorii digitale, pentru a demonstra unui public infricoșat de spectrul insecurității sanitare, vulnerabilitatea acestui tip de sistem „pe hârtie” și astfel a justifica necesitatea impunerii, cerută desigur de oamenii de bine de pretutindeni, „pentru propria securitate”, de cipare universală a populației.
Codul QR in forma sa actuală „pe hârtie”, „care nu trebuie să ne sperie”, cum cu mult cinism susțin diverși oficiali implicați in supunerea populației ordinelor venite de dincolo de sistemele politice și democratice general recunoscute și acceptate, este doar o etapă, intermediară, pentru agenda „Build Back Better” in care fereastra Overton se mută, avansând pas cu pas, de la, inițial, „inacceptabil” și „de neconceput”, către, „posibil”, „acceptabil”, „popular” și intr-un final, „Legea” „Noului Normal” universal.
Vaccinați sau nevaccinați, artificial impărțiți și antagonizați de o propagandă infernală pentru a fi mai ușor controlați, trebuie cu toții să ințelegem, că nu suntem in război unii cu alții - decât in măsura in care, cei cu străbateri naziste au convingerea că ei au drepturi superioare asupra celorlalți - ci suntem cu toții in fața aceluiași dușman al umanității și acelorași amenințări.
Și singura noastră șansă ca oameni și indivizi autonomi, la supraviețuire și la o existență pe care noi ne-o alegem conform cu propria conștiință și aspirații - desigur, cei care credem cu tărie in aceleași valori superioare - este doar impreună, de aceeași parte a baricadei, de partea bună a istoriei.
Noi și ei.. Oameni liberi de conștiință și Golemul creat de niște monștrii cu fețe umanoide, ca să ne devoreze…
Trimiteți un comentariu
Trimiteți un comentariu