Deseori mitul lui Sisif este privit doar ca o latură negativă a umanului, drept o încarnare a tragicului în destinul omului. Zeii l-au pedepsit pe Sisif, acest homo universalis cu aură de Christ, însă Sisif poartă cu sine povara umanităţii cu sârg, fără să o abandoneze, aşadar asemenea Mântuitorului el o acceptă, şi este demn de admirat efortul său împins spre eternitate, încăpăţânarea, forţa fizică şi sufletească de care este capabil acest erou tragic.

Dar ce este această necontenită luptă a sa, dacă nu viaţa noastră a tuturora, un imn tragic, o odă închinată aparent inutilului, dar încărcată de semnificaţii nebănuite, la o mai atentă cugetare asupra sensului său ascuns.

Sisif ştie că prin truda sa el devine nemuritor, într-un cuvânt asemenea zeilor, este conştient de importanţa misiunii sale, şi tocmai de aceea el nu renunţă la interminabila-i povară, chinul său devine o joacă de copil în faţa nemuririi ce-i cade la picioarele sale, drept ofrandă pentru crezul său nebunatic dar mântuitor în acelaşi timp.

Robert TRIF - din Volumul " Oglinda amintirilor "