23 octombrie …

Am început să scriu jurnalul cu gândul că-mi va fi de folos mai pe urmă, după ce mă voi întoarce în capitală, căci atunci voi avea timp să-l studiez pe îndelete. Cred c-am reprodus destul de exact primele dispute ideologice cu Stelian. După miezul nopţii am reuşit să adorm, cu toate că nu eram prea obosit. Dimineaţa la ora 7 fix m-am trezit cu Stelian în chilie. Mă privea cu ochii săi mari şi luminoşi, şi dintr-odată am simţit un straniu sentiment de iubire, ceva de nedesluşit îmi cuprinse sufletul.

Trec peste toate amănuntele neesenţiale, cum ar fi masa de dimineaţă, scurta şi frumoasa plimbare făcută prin împrejurimile schitului şi altele asemenea. Toate astea consider că nu-şi au locul într-un astfel de jurnal.

Pentru mine nu prezintă importanţă decât discuţiile purtate împreună cu Stelian, pe diferite teme de filosofie, religie, istoria religiilor, simbolistică sau mitologie. Acesta este scopul jurnalului meu, să prezinte toate gândurile, sentimentele şi ideile noastre cu privire la om şi sensul existenţei sale în lume.

Ca de obicei, Stelian a început discuţia :

- Fiecare dintre noi are dreptul la o lume mai bună, mai dreaptă; fiecare dintre noi are dreptul să-şi traseze propriile idealuri, pe care mai devreme sau mai târziu, prin răbdare şi curaj le va atinge.

Splendoarea fiinţei umane a rămas cu toate acestea neexplicată, într-un anume sens pot spune că omul a fost părăsit, lăsat singur cu îndoielile şi temerile sale; lăsat oarecum scufundat în propriul somn metafizic, căci conştiinţa i-a fost mutilată de încercările nereuşite ale unora de a-i găsi un sens în tot acest tumult infernal al lumii.

Toată viaţa mea am fost cuprins de un cumplit dor de Absolut, probabil acea nostalgie a originilor, vroiam să mă întorc în sânul divinităţii, să mă scufund în oceanul primordial al sămânţei celeste, uitând că de fapt nici o clipă nu pierdusem legătura cu fiinţa de lumină, cu Spiritul etern, numit de cei mai mulţi dintre noi Dumnezeu.

Oare chiar aşa să fie, să fim condamnaţi la o veşnică căutare ?. În fond ne căutăm pe noi înşine, aşa cum El se regăseşte în fiinţa noastră, aşadar întreg universul vuieşte de frământările noastre, este o povară dar şi o binecuvântare, pe care suntem nevoiţi să o purtăm împreună.

Aşadar, neliniştea ce ne cuprinde cugetele este determinată de perpetua căutare a propriei identităţi, în timp ce liniştea sufletească o dobândim abia atunci când devenim conştienţi de faptul că însuşi Dumnezeu participă alături de noi, sau mai corect spus, prin noi, la dansul energetic al devenirii.

- Frământările filozofiei europene nu-şi găsesc loc în India, patria dvs. spirituală, aşa cum reiese limpede din chiar lucrările scrise în timpul vieţii academice. Atunci de unde această goană nebună, şi toată zbaterea lăuntrică de care daţi dovadă ?.

În India, este proclamată identitatea omului cu divinul, prin celebrele formule din Upanishade, însăşi termenul de yoga înseamnă unire, toată problema este ca individul să devină conştient de identitatea atman-brahman.

Robert TRIF - Roman - " Jurnalul unui Supraom "