Recent Posts

miercuri, 23 septembrie 2009

Jurnalul unui Supraom 6.3

Unii au crezut că pot desluşi acest misterios caracter al divinităţii prin celebra formulă "coincidenttia oppositorum". Astfel că divinitatea a fost văzută ca o sumă în care toate contrariile coincid, ba mai mult a fost concepută ca fiind un fel de fiinţă polară şi androgină.

Acest aşa zis caracter polar al divinităţii, această considerare androgină a fiinţei divine ar reieşi tocmai din faptul că toate hierofaniile au o structură paradoxală, pentru că ele arată şi în acelaşi timp camuflează sacrul. Cred că nu trebuie să-ţi amintesc ce-nseamnă o hierofanie; dar ca să nu fiu neclar înţeles pot să-ţi spun că o hierofanie este, în accepţiunea cea mai largă a termenului, ceva care manifestă sacrul.

Este un termen introdus în istoria religiilor de către marele nostru savant Eliade, care aşa cum bine şti susţinea cu ardoare ideea de coincidenţă a contrariilor, idee preluată de la Nicolaus Cusanus. Aşadar, pentru Mircea Eliade hierofaniile nu fac altceva decât să dezvăluie coincidenţa paradoxală a fiinţei şi-a nefiinţei, a eternului şi-a devenirii, a sacrului şi-a profanului.

Pentru Eliade, acest concept de "coincidentia oppositorum" nu face altceva decât să exprime într-un mod cât se poate de sugestiv contopirea dintre Fiinţă şi Neant, precum şi eternul joc de manifestare-ascundere a Absolutului.

Eu unul cred că Dumnezeu se situează undeva "dincolo de bine şi de rău", cred că Dumnezeu uneşte în sine însuşi contrariile dar nu prin faptul că le integrează în sine confundându-le una cu cealaltă, ci prin faptul că le transcende, că trece întotdeauna dincolo de ele. Acesta ar fi după mine adevăratul înţeles al Dumnezeului gnostic Abraxas.

Dumnezeu este un mereu "dincolo", o veşnică "depăşire" şi o eternă nemărginire. Aşadar, contrariile dispar în sânul divinităţii, dar nu printr-o contopire a lor ci printr-o continuă şi permanentă depăşire, transcendere a lor.

Iată de ce vorbeam zilele trecute despre faptul că omul dacă vrea să fie asemeni lui Dumnezeu trebuie să unească în sine însuşi contrariile.

Despre astfel de unire a contrariilor era vorba. Ce părere ai Raul ?.

- Cred că aveţi dreptate, altfel am ajunge să le dăm dreptate nihiliştilor care afirmă că viaţa omului este lipsită de sens iar existenţa nu e altceva decât o jalnică simfonie închinată absurdului !.

Un lucru m-a mirat foarte mult, încă de când v-am văzut pentru prima oară, însă până acum nu am avut curajul să vi-l spun, şi anume: am rămas uimit să constat că nu mai eraţi profesorul Timofte cel pe care-l cunoscusem eu prin intermediul cărţilor ci un personaj cu totul nou, aş zice inedit, un personaj mult mai misterios şi mai interesant decât cel pe care singur mi-l închipuisem. Când şi cum a avut loc aceasta subită metamorfoză ?.

- Da, e adevărat, m-am schimbat mult după aceşti mai bine de douăzeci de ani de aşa zisă sihăstrie. Opiniile mele sunt acum cu totul altele decât cele pe care le aveam în tinereţe.

- Observ că nu mai sunteţi fermecat de spiritul Indiei aşa cum eraţi demult; câtă diferenţă între opiniile exprimate acum de dumneavoastră şi cele expuse cândva în romanul "Jocul cu măşti". Pur şi simplu par a aparţine unor doi oameni cu totul diferiţi şi când colo sunt opiniile uneia şi aceleaşi persoane.

Robert TRIF - Roman - " Jurnalul unui Supraom "

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More