Experimente în timp III

Înainte de Einstein, timpul era privit ca fiind ceva absolut şi universal, acelaşi pentru toată lumea, indiferent de circumstanţele fizice. În ciuda tuturor teoriilor postulate pînă atunci, savantul a adus în atenţia academică teoria relativităţii, susţinînd, printre altele, că timpul depinde de viteză şi de gravitaţie. Pornind de la ideile lui Einstein, multe dintre călătoriile în trecut sau în viitor, propuse de oamenii de ştiinţă şi nu doar de scriitorii SF, sînt strîns legate de viteza luminii şi de gravitaţie. În 1948, Kurt Goedel, cercetător la Institutul de Studii Avansate din Princeton, propunea o teorie legată de cîmpurile gravitaţionale, prin care un astronaut putea călători în spaţiu, astfel încît să îşi întîlnească trecutul. Tot de trecut au fost pasionaţi şi Frank J. Tipler, de la Universitatea Tulane, în 1974, şi J. Richard Gott, de la Universitatea Princeton, în 1991, care au formulat propriile teorii de vizitare a timpului.

O altă idee intens dezbătută este aceea a dilatării timpului, care a şi fost demonstrată în 1971. Doi fizicieni au instalat atunci două ceasuri atomice într-un satelit care urma să se învîrtă în jurul Pămîntului: diferenţa dintre ora indicată de ele faţă de cele de la suprafaţă a fost de 59 de nanosecunde.

Cel mai realist scenariu a fost vehiculat însă la mijlocul anilor '80 şi pornea de la conceptul găurii de vierme. Aceasta reprezintă un tunel care face legătura între două puncte de spaţiu-timp şi este asemănată cu o gaură neagră. Spre deosebire de aceasta însă, gaura de vierme are o intrare şi o ieşire, iar obiectele care trec prin ea pot fi proiectate în trecut sau în viitor. O parte dintre fizicieni cred că aceste găuri au dimensiuni gigantice şi se afla în Cosmos, în timp ce alţii sînt de părere că ele pot fi construite, dacă nu fizic, măcar teoretic. Pentru realizarea acestora nu e nevoie decît de un accelerator de particule şi de condiţii asemănatoare celor de la Big Bang. În 2002, elveţienii au reuşit să finalizeze primul astfel de accelerator, în laboratorul CERN, dar condiţiile optime pentru călătoria în timp sînt "mai greu" de simulat.

Exista insa si alte teorii cum ar fi teoria universului simplificat (in care universurile alternative se anuleaza reciproc), Mark Buchanan de la New Scientist explica teoria folosind perspectiva ondulatorie (ceea ce in acest caz este poate mai clar): "Constrangerea apare datorita capacitatii obiectelor cuantice de a se comporta ca unde. Obiectele cuantice isi separa existenta intr-o serie de unde, fiecare dintre ele urmand o cale distincta prin spatiu-timp. In cele din urma, obiectul este cel mai probabil sa ajunga acolo unde undele se recombina sau 'interfereaza' constructiv, cu varful unei unde nimerindu-se peste varful altei unde.

Obiectul este putin probabil sa ajunga in acele locuri in care undele interfereaza destructiv, si se anuleaza una pe cealalta. Mecanica cuantica permite calatoria in timp pentru ca nu exista nimic care sa impiedice o unda sa mearga inapoi in timp. Atunci cand Greenberger si Svozil au analizat ceea ce se intampla cu aceste unde care merg spre trecut, au descoperit ca paradoxurile care ar fi implicate de ecuatiile lui Einstein nu apar. Undele care calatoresc inapoi in timp interfereaza distructiv una cu cealalta si impiedica deci sa se intample altceva decat ceea ce s-a intamplat deja."

Dacă oamenii de ştiinţă nu au reuşit să avanseze prea mult pe acest subiect, pasionaţii de SF s-au întrecut care mai de care în a imagina posibile soluţii de a întîlni trecutul şi viitorul. Tema a devenit populară chiar din 1895, de cînd H. G. Wells a scris faimoasa sa nuvelă "Maşina Timpului". Printre primele scrieri în care descinderea în epoci apuse era posibilă, chiar şi fără o maşinărie anume, se numără "Un colind de Crăciun" de Charles Dickens sau "Un yankeu la curtea regelui Arthur" de Mark Twain. Literatura SF a brevetat însă aparate de deplasare tot mai sofisticate. Ray Bradbury, Isaac Asimov, Stephen King sau Kurt Vonnegut au cochetat în romane şi nuvele cu luatul de puls din alte vremuri. Cinematografia a fost la fel de fascinată de idee, pe care a transpus-o în filme sau în animaţii de toate genurile, de la "Maşina timpului", "Superman", "Terminator", "Star Trek", "Donnie Darko", "The Butterfly Effect" pînă la "Austin Powers" sau "Dexter's Laboratory".

Technorati Tags: Experimente în timp