Recent Posts

vineri, 21 mai 2010

Tom Kenyon-Trecerea In Universul Holografic-Partea II-a



O întâlnire în parc
Îmi amintesc o întâlnire neaşteptată cu universul holografic pe când aveam douăzeci de ani. Mă plimbam într-un parc aproape de casa mea. Era în amurg şi eram copleşit de o stare profundă de calm. Nici până astăzi nu ştiu ce a declanşat-o. Tocmai terminasem de învăţat pentru una din materiile pentru facultate şi mă hotărâsem să fac o plimbare prin parc.
Pe când urcam un mic deal, am văzut un şir de maşini pe strada de jos. Farurile din faţă erau aprinse şi în lumina crepusculară semăna cu un brad de Crăciun mişcător.

Brusc am putut să-i simt pe şoferi într-un fel care sfida logica. Le-am simţit speranţele, dorinţele, visurile, fricile lor. Mulţi se întorceau acasă după slujbă. Pe unii îi aşteptau nişte case goale, pe alţii familiile lor. Inima îmi era plină de imensitatea percepţiei şi am observat că aerul era umplut de un fel de energie. Acest tip de experienţă era nou pentru mine, cel de atunci şi nu aveam un limbaj pentru a îl descriere. Dar am simţit ca iubirea. Am simţit ca şi cum fiecare atom din lume strălucea de iubire şi într-un fel inexplicabil, acea iubire încerca să ajungă la toţi, la toate fiinţele. Ajungea la mine, la străinii ce-şi conduceau maşinile spre casă, la pasările din copaci, chiar şi la şoarecii din iarbă sau la greierii ce cântau în amurg.

A durat cam o oră. Apoi sentimentul interconexiunii a început să dispară. M-am plimbat către casă, cuprins încă de starea de pace de la care pornise tot. Dar mintea mea se întreba: Cum se putea ca ceva ca iubirea să existe chiar în atomii universului?
Mă gândeam la asta când am ajuns la un prag foarte ciudat. Stăteam în întuneric sub o mare ramură a unui stejar. Cealaltă parte a copacului era luminată de un felinar.

Eu eram în întuneric iar cealaltă parte în lumină. Momentul era ciudat, ca şi cum lumea aceasta şi cea mitică s-au întâlnit temporar. Pe când treceam din întuneric spre lumină, am auzit în mod distinct o voce care-mi spunea: “Nu te mai poţi întoarce niciodată.” Am împietrit. M-am uitat să văd dacă era cineva lângă mine, deoarece vocea era foarte reală. Nu era nimeni. Am mers tăcut către casă.

De-atunci am ajuns să înţeleg că acea stranie iubire atotcuprinzătoare este reală. Grecii antici îi spuneau “agape” sau iubire divină. Emană continuu către toate fiinţele din fiecare colţ al universului. Pentru cei ce au ochi să vadă, poate fi văzută. Pentru cei ce au urechi să audă, poate fi auzită. Dar majoritatea dintre noi nu intră niciodată în stările profunde de conştienţă unde poate fi experimentată direct.

Să clarific! Ultimul paragraf este părerea mea, bazată pe treizeci şi ceva de ani de experienţă personală cu stările modificate de conştiinţă. Ca un explorator al conştiinţei, aceasta este experienţa şi credinţa mea. Dar este doar o credinţă. Se întâmplă să fie împărtăşită şi de alţi Argonauţi ai Minţii, dar în mod sigur nu este un fapt ştiinţific sau nici măcar o premisă. Nu există nici o modalitate de a măsura iubirea. Dar măsurarea este standardul ştiinţei, fără cuantificare nu există cercetare ştiinţifică.
Am subliniat acest punct deoare
ce sunt pe un teren mişcător. Creez o punte între lumea ştiinţifică şi lumea mistică. Cred că ştiinţa şi misticismul se vor uni într-o zi, dar metodele lor sunt atât de diferite, încât e nevoie de un nou tip de abordare, decât cel obişnuit.
Dar indiferent de modul în care va arata în final sinteza dintre ştiinţă şi misticism, cred că putem privi unele teritorii comune.

Experienţa mea menţionată mai sus, a fost o clasică întâlnire mistică. A fost relatată de practicienii fiecărei tradiţii spirituale de pe planetă. Chiar dacă descrierile sunt adesea destul de diferite, introspecţiile esenţiale ale acestor tradiţii diverse sunt aceleaşi – există o interconexiune esenţială între viaţă şi cosmos. Felul în care ea este interpretată variază în funcţie de tradiţia spirituală, dar interconexiunea apare în toate tipurile de experienţe mistice.

În cartea sa “Universul Holografic”, Michael Talbot discută bazele ştiinţifice ale acestui tip de experienţă mistică. Este o carte importantă şi o recomand călduros tuturor celor interesaţi de aceste lucruri. Dacă teoria este adevărată, noi toţi facem parte din holograma universală, o parte indispensabilă din puzzle-ul cosmic. Întregul cosmos se află în interiorul nostru, nu numai pentru ca suntem parte din holograma universală, ci şi pentru că suntem holografici, prin natura noastră. Aceasta este într-adevăr una dintre învăţăturile fundamentale ale majorităţii Filozofiilor Perene şi tradiţiilor mistice. Într-un mod inexplicabil, purtăm cosmosul înăuntrul nostru. Explorarea propriei conştiinţe, în cele din urmă, ne conduce în tărâmurile cosmice ale existenţei. Suntem ca banda lui Mobius. Pe o parte a benzii suntem fiinţe umane individualizate, izolate. Totuşi existăm şi pe cealaltă parte a benzii. Acolo suntem parte din întreg. Suntem Unu cu toată viaţa şi întregul cosmos este în interiorul nostru.

Astfel de lucruri par ilogice pentru modul nostru obişnuit de gândire. Dar în stările modificate de conştiinţă, ne adâncim într-o altfel de lume, o lume de un paradox extraordinar.
Am lucrat mult în această zonă a cercetării creierului şi cred că multe din revelaţiile mistice, cum ar fi interconexiunea, sunt declanşate de modificările în starea creierului.

Îmi amintesc de momentul când am început interpretarea EEG-urilor subiecţilor care ascultau Wave Form (o înregistrare pe care am realizat-o în cadrul Cercetării Acustice a Creierului). Multe dintre aceste persoane aveau experienţe profunde neobişnuite, inclusiv senzaţii de plutire, mişcare prin spaţiu şi sentimente de interconexiune. Această parte nu m-a surprins, dar zona unde creierul arată răspunsul era neaşteptată. Era un punct situat în partea de sus a capului. Acesta, mai mult decât oricare altă parte din creier, arăta creşteri mari în frecvenţa theta. Şi acest punct corespundea “chakrăi coroanei” din yoga, care uneori era numită “lotusul cu o mie de petale”. Această chakră este asociată cu stările de conştiinţă transpersonale, sau universale.

Acest lucru m-a intrigat. Şi mi-am petrecut o bună parte din timp în următorii ani, urmărind cum poate fi reprodus în mod consecvent un astfel de răspuns. În cele din urmă am ajuns la concluzia că astfel de răspunsuri fac parte dintr-un tipar mai mare al creierului şi că au legătură cu psihologia şi valorile persoanei. Cu alte cuvinte, în timp ce unele persoane ascultau Wave Form şi traversau universul, altele doar se relaxau. Iar unele adormeau!

Îmi aduc aminte de un incident cu un specialist cardiolog, când a ascultat pentru prima oară Wave Form. Grupul său de prieteni l-au îndemnat să asculte CD-ul, deoarece se gândeau să-l folosească în programul lor de controlare a stresului pacienţilor. Doctorul cel sceptic şi-a pus o pereche de căşti pe urechi şi s-a aşezat mai comod în scaun. El a relatat că iniţial s-a plictisit şi apoi a început să moţăie, dar fără să adoarmă. Apoi a auzit sunetul distinct al unei locomotive. Mirându-se cum se poate ca o locomotivă să fie la el în birou, s-a străduit să deschidă ochii. Spre uimirea sa, sunetul locomotivei era de fapt sunetul sforăitului său!

De fapt, toţi cei care au ascultat Wave Form au demonstrat că CD-ul este foarte eficient în generarea stărilor profund modificate ale minţii, dar conţinutul acestora varia mult de la individ la individ.

O altă parte a misterului, în ceea ce priveşte funcţionarea creierului, mi-a fost dezvăluită când am întâlnit lucrarea recent publicată a lui Andrew Newberg, M.D., autorul cărţii “De ce Dumnezeu nu pleacă”. Folosind instrumente avansate de cercetare neurologică, Dr. Newberg a reuşit să identifice o zonă a creierului care părea să fie crucială în experienţa mistică. El şi asociaţii săi au urmărit activitatea creierului la diferite persoane care meditează. Unii erau mistici creştini, alţii yogini, alţii budişti, etc. Dr. Newberg aduna persoane care meditau, aşa cum alţii colecţionează cartoane cu jucători de baseball. El a dat fiecărui subiect un buton. Când aceştia atingeau cea mai profundă stare de meditaţie cu care erau obişnuiţi, apăsau pe buton.

Acest moment era marcat pe înregistrările în timp real ale activităţii creierului lor, pentru a vedea dacă existau lucruri comune în stările lor mentale. Şi existau. Indiferent de tradiţie, de şcoala spirituală sau metoda de meditaţie folosită, răspundea aceeaşi zona din creier.

Acest punct comun din creier a fost identificat ca zona de orientare. Acest centru neurologic este responsabil de orientarea noastră în spaţiu. Spre exemplu, când mergem într-o cameră, zona de orientare coordonează informaţia senzorială, ajutându-ne să nu ne lovim de lucrurile din cameră. În acest timp, zona de orientare este foarte ocupată cu direcţionarea semnalelor senzoriale. Celulele sale sunt foarte active.

Dar în timpul stărilor de meditaţie, zona de orientare “s-a dus la culcare”! Celulele sale nu mai procesează informaţiile senzoriale. Cu alte cuvinte, nu mai urmăreşte percepţia spaţiului exterior.

Cred că această schimbare radicală din zona de orientare se datorează probabil unei modificări a atenţiei. Prin natura sa, meditaţia este un proces de urmărire a spaţiului interior. Percepţia spaţiului exterior este abandonată. Iar ceea ce rămâne sunt experienţele din însăşi sursa spaţiului interior – mintea.

Am menţionat mai devreme faptul că diferite tradiţii mistice, în mod universal descriu experienţe de interconexiune. Şi astfel de sentimente sunt adesea însoţite de schimbări în spaţiul perceput.
Fenomenul de percepţie a universului holografic (sau interconexiunea mistică) pare să fie intim conectat cu schimbări în spaţiul şi timpul perceput.

De asemenea, în mod uzual, cei care meditează descriu simţământul că timpul se transformă profund în timpul călătoriilor lor interioare. De exemplu, cineva a trăit experienţa naşterii, evoluţiei şi morţii întregului univers, împreună cu senzaţia de timp etern. Când a deschis ochii şi s-a uitat la ceas, trecuseră doar 15 minute.

Există într-adevăr percepţii fascinante neobişnuite, care adesea au loc în perioadele de meditaţie profundă. Şi una dintre ele se referă la inteligenţe ne-întrupate, uneori numite fiinţe de energie.
În cultura occidentală, astfel de lucruri sunt considerate fără sens şi într-un fel sunt non-senzoriale. Nu pot fi percepute cu cele cinci simţuri. Mi degrabă sunt percepute direct prin simţurile interne ale minţii.

Multe culturi şi tradiţii spirituale vorbesc despre aceste fiinţe neobişnuite. De exemplu, culturile indigene spun foarte clar că aceste fiinţe sunt reale şi că se poate interacţiona cu ele.
Mulţi creştini cred în îngeri, care sunt şi ei fiinţe de energie. De fapt, de-a lungul anilor, am avut experienţe cu atât de mulţi îngeri, încât îi consider o realitate.
Poate părea că un salt mare de la universul holografic sau de la interconexiune la fiinţele ne-întrupate. Şi, de fapt, se poate experimenta interconexiunea fără să le întâlniţi.

Sursa: Tom Kenyon
© 2010 Tom Kenyon. All rights reserved

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More