CD-ul Infinite Pool (Piscina infinită)
Dar o fiinţă de energie mi-a apărut într-o zi în meditaţie şi mi-a spus că prin sunet se putea accelera evoluţia creierului holografic.
Această fiinţă de energie s-a dovedit a fi fost un “akul”, o fiinţă cunoscută ca “cel antic” de către alchimiştii egipteni. Aceste fiinţe sunt extrem de evoluate, iar acest “akul” m-a învăţat cum să folosesc în noi moduri structurile de sunete.

Am interacţionat cu fiinţe de energie din numeroase şcoli şi culturi, iar părerea mea este că unele dintre ele au informaţii nepreţuite de împărtăşit celor care sunt dispuşi să asculte. Testul meu de validitate este dacă sugestiile lor au valoare practică sau nu. În cazul acestui “akul” am recunoscut imediat nivelul desăvârşit de cunoaştere demonstrat. După ce am înregistrat programul în toată complexitatea sa, eram şi mai convins că acesta era un lucru extrem de valoros.

Celelalte treisprezece voci sunt ale altui grup de fiinţe cu care lucrez de câţiva ani. Cunoscuţi ca Hathori, ei sunt maeştri ai sunetului şi iubirii. Când i-am întâlnit pentru prima oară, în meditaţie, lucram deja de o decadă în domeniul sunetului. Dar cunoaşterea lor a depăşit-o cu mult pe a mea şi au deschis noi perspective pe care nici măcar nu mi le imaginasem. În ultimii ani grupul meu de mentori a crescut la treisprezece şi celelalte voci pe care le auziţi în înregistrare sunt ei cântând “prin” mine.

Aceste voci creează în interiorul creierului tipare complexe şi stabile de unde. Ca rezultat se creează geometrii extraordinar de complexe, în interiorul acestor tipare stabile de unde. Aceasta este, pentru toate intenţiile şi scopurile, geometrie sacră în acţiune,. Efectele acestor geometrii sunt multidimensionale prin natura lor (asta însemnând că sunt accesate simultan mai multe dimensiuni ale conştiinţei, în funcţie de dezvoltarea şi conştienţa ascultătorului). Este greu de descris, dacă nu îl ascultaţi, dar voi încerca. Imaginaţi-vă că simţiţi în interiorul capului un câmp de geometrie sacră ce oscilează permanent. Câteodată simţiţi un cerc de lumină, câteodată altă formă geometrică. Fiecare punct de pe forma geometrică emite un ton. Pe măsură ce tonurile se activează, zonele corespunzătoare de pe creier, asociate cu acele puncte, sunt activate în moduri foarte neobişnuite.

În plus apare un complex de imagini, ce pare că pluteşte în interiorul capului. Aceste imagini curg din lumea proprie interioară şi sunt expresii fireşti ale conştiinţei multidimensionale.
Cred că dezvoltarea conştiinţei multidimensionale este unul din următorii paşi naturali în evoluţia noastră şi ea poate fi auto-generată. Cu alte cuvinte, nu trebuie să aşteptăm ca alţii să dezvolte această capacitate, putem s-o dobândim singuri. Există un motiv bun pentru a face aceasta – dezvoltarea conştiinţei multidimensionale măreşte atât inteligenţa cât şi creativitatea.

Într-o zonă ezoterică, cultivarea multidimensionalităţii vă permite să “urmăriţi” simultan mai multe stări de conştiinţă. Cunoaşterea ezoterică este dobândită şi folosită mult mai eficient, de o minte ce este capabilă să fie conştientă simultan de mai multe lucruri.
Uneori conştiinţa multidimensională este numită universul holografic, iar portalul către acest univers este prin propriul creier.

Prin această poartă puteţi vizita alte lumi şi puteţi dobândi revelaţii interioare pe care nu vi le-aţi imaginat niciodată ca fiind posibile. Într-adevăr, după ce am experimentat acest program în ultimele şase luni, sunt convins că el se va dovedi a fi o unealtă nepreţuită pentru cei care doresc să acceseze extraordinarele potenţiale al creierului.

Sursa: Tom Kenyon
© 2010 Tom Kenyon. All rights reserved.