Recent Posts

Eckhart Tolle – Un maestru modern

Eckhart Tolle este considerat unul dintre cei mai originali si inspirati calauzitori spirituali ai timpului nostru, iar cartea "Puterea prezentului" este una din cele mai bine vândute în SUA dupa 11 Septembrie. Autorul s-a nascut în Germania, unde si-a petrecut primii 13 ani din viata. Dupa ce a absolvit Universitatea din Londra, a devenit cercetator si îndrumator la Universitatea Cambridge. La 29 de ani, în urma unei transformari spirituale profunde, vechea sa identitate a fost literalmente dizolvata si viata i s-a schimbat radical.

Neale Donald, Walsch - Conversatii cu Dumnezeu

Conversatia pe care Neale Donald Walsch o poarta cu Dumnezeu este inclusa in sase volume si inca nu s-a terminat! Cele sase volume sunt: Conversatii cu Dumnezeu, vol.I, II, III, Prietenie cu Dumnezeu, Comuniune cu Dumnezeu, Momente de gratie.

Universul lui Stephen Hawking

Stephen Hawking (n. 8 ianuarie 1942, Oxford/Anglia) este un fizician englez, teoretician al originei universului si unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, profesor la catedra de Matematica la Universitatea Cambridge, detinuta cândva de Isaac Newton.

Michio Kaku - Einstein-ul zilelor noastre

Michio Kaku este considerat de majoritatea oamenilor de stiinta, Einstein-ul zilelor noastre, in afara faptului ca este un geniu, se exprima in termeni pe care si un om simplu cu un pic de engleza il poate intelege cu usurinta..

Zecharia Sitchin si cartile sale

Zecharia Sitchin este un autor controversat al zilelor noastre, care incearca sa ofere o alta viziune asupra mitului creeari omului.El se bazeaza pe diverse descoperiri arheologice, precum si studiul unor vechi texte, in principal pe vechile texte ale sumerienilor, cum ar fi Epopea lui Ghilgames sau Enuma Elish.

vineri, 10 decembrie 2010

Spectacol Umanitar „Aripi pentru Alexandra”

„ARIPI PENTRU ALEXANDRA” 13.Decembrie.2010- ora 17.00

Spectacol umanitar – Galati

„ARIPI PENTRU ALEXANDRA”
„Vreau sa-mi imbratisez parintii cu amandoua mainile. Ma ajutati? ”
Spectacol realizat in colaborare cu:
- COTIDIANUL „VIATA LIBERA ” Galati
- PREFECTURA GALATI
- INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN GALATI
- CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI
- GRADINITA „PARFUMUL TEILOR” GALATI

Protagonisti ai spectacolului vor fi:
- MARIA CRACIUN- o voce de vis, premiata la Festivalul SAN REMO JUNIOR
- CORUL DE COPII „ALLEGRIA”
- PERECHI DE DANSATORI DIN CADRUL TRUPEI „ACANTA”
- ALEXANDRA SIMA- RECITAL LA PIAN
- TRUPA DE COPII „”ESTRADA COPIILOR” din cadrul CASEI DE CULTURA A SINDICATELOR
- COPIII DE LA GRUPA MARE- GRADINITA „PARFUMUL TEILOR”
SPECTACOLUL VA AVEA LOC LUNI, 13.DECEMBRIE.2010, LA TEATRUL DRAMATIC FANI TARDINI DIN GALATI, ORA 17.00.


Invitatia costa 100 RON.
Relatii suplimentare la telefon: 0755.190.470- MONALISA SIMA sau la REDACTIA ZIARULUI VIATA LIBERA - DNA ROXANA ARTENE PENCIU.

 

Povestea Alexandrei
Ingerii sunt in noi, ingerii putem fi noi!


            Ingerul din noi e ceea ce privim zilnic si vedem rar, dar cel mai bine poate fi vazut atunci cand nu vrem sa-l aratam, atunci cand intoarcem spatele pentru a sterge o lacrima stinghera sau atunci cand noi nu mai suntem noi ci devenim ingeri, mistuiti in actul creatiei daruind esenta pura din noi, lumii...


           Haideti sa fim ingerii pazitori si ajutatori ai Alexandrei!
           O suma mica donata de la noi poate fi o mare sansa pentru Alexandra, sansa de a avea din nou o viata frumoasa, de a se putea bucura din nou si juca cu fratiorul ei mic de doar 1an, de a nu-si mai intreba parintii indurerati unde este manuta si de ce acest cosmar nu se termina odata…

Exista multe povesti despre ingeri.

          Ingeri frumosi cu aripi mari, copii frumosi si bucalati cu aripi albe si frumoase in spate. Cei ce o cunosc pe Alexandra-Ecaterina in varsta de 5 ani pot spune despre ea ca este un ingeras parca desprins din poveste, cu glas cristalin si suflet pur, trimis de Dumnezeu printre noi sa ne bucure si sa ne lumineze. Insa soarta i-a pus greu viata la incercare anul acesta in a doua zi de Paste, in data de 05.aprilie.2010. Alexandra se intorcea linistita in masina cu bunicii din vacanta de Paste cand, din cauza unor probleme tehnice, masina a derapat de pe sosea si s-a rasturnat pe un drum spre Brasov. Nimeni nu a patit nimic, mai putin fetita Alexandra-Ecaterina, care dormea linistita alaturi de ingeri in scaunelul ei de copil. In socul rasturnarii, manuta stanga a Alexandrei a fost practic smulsa.


            Numai Dumnezeu a aranjat ca in minutele urmatoare sa apara un medic care sa ii opreasca hemoragia si o ambulanta care a dus-o de urgenta la Spitalul de Pediatrie din Brasov. Dupa ce starea ei a fost stabilizata, Alexandra a fost dusa rapid la Spitalul de Urgenta din Bucuresti insa manuta ei nu a mai putut fi salvata. Astfel, Alexandra a trecut intr-o saptamana prin trei operatii foarte dificile menite sa nu mai piarda sange si sa ii inchida si celelalte plagi.


            Acum starea Alexandrei este buna, ranile fizice se cicatrizeaza, insa cele sufletesti lasate ei, parintilor si bunicilor sunt vizibile in ochii lor tristi. Ochi tristi de socul ce a venit peste ei, insa plini de credinta in Dumnezeu si de speranta ca ajutorul Sau va continua si ca Alexandra va avea o copilarie si o viata frumoasa si normala, ca noi toti.
Proteza de care Alexandra are nevoie este una bionica, foarte dificil de realizat, insa vitala pentru ca dezvoltarea Alexandrei si a coloanei sale vertebrale sa se faca normal, fara urmari fizice mari. Aceasta proteza bionica costa peste 50 000 de Euro si pentru ca fetita este in crestere, aceasta proteza va trebui inlocuita o data la cativa ani.

Cum o putem ajuta pe Alexandra?

Fiecare ocean s-a format din foarte multe picaturi mici de ploaie, asa ca orice suma de bani pe care o veti darui este importanta. Haideti sa investim in zambetul unui inger cate o picatura si cu siguranta toate eforturile noastre vor fi vazute si rasplatite de Iubirea lui Dumnezeu!

Puteti face donatii directe in contul deschis pentru proteza Alexandrei

Titular cont : SIMA ALEXANDRA -ECATERINA
Cont LEI: RO16 BTRL 0180 1201 W067 48XX
Cont EURO: RO88 BTRL 0180 4201 W067 48XX
Cont USD: RO40 BTRL 0180 2201 W067 48XX
Banca Transilvania Sucursala Galati
Cod SWIFT: BTRLRO22GLA

Mediatizati acest caz catre cunoscutii vostri intrucat fiecare donatie pentru Alexandra conteaza!

Haideti sa ajutam un inger sa aiba o viata normala!

Ion Creteanu si Lira Traca – un concert dezbatere

N-a fost să fie pe 26 noiembrie, va fi pe 13 decembrie. Din motive pe care numai Dumnezeu le ştie, concertul-dezbatere ION CREŢEANU ŞI LIRA TRACĂ s-a amânat. Protagonistul spectacolului, cobzarul Ion Creţeanu din Voineasa, îngenunchiat vremelnic de o boală grea, a trebuit să se interneze de urgenţă în spital. Acum se simte în putere să onoreze miza, care e uriaşă.

Este primul eveniment dintr-un proiect ambiţios intitulat „Renaşterea spiritului Dalles”, iniţiat de IRSCA Gifted Education, în parteneriat cu Universitatea Populară “Ioan I. Dalles”, în cadrul unui consorţiu aflat sub egida Academiei Române. Sensul mesajului lansat de acest prim spectacol este acela că orice construcţie începe cu temelia şi orice copac începe cu rădăcinile.

Cultura românească are un fundament spiritual extrem de vechi, iar cobza (Lira Tracă) reprezintă un element de continuitate care, în mod miraculos, a rezistat în timp tuturor presiunilor culturale. Ea există şi cântă. Nu singură, evident, ci în mâna câtorva cobzari care s-au încăpăţânat s-o păstreze în viaţă. Unul dintre ei, poate cel mai conştient de ceea ce face şi ce cântă, este Ion Creţeanu.


Aşadar, primul eveniment al proiectului „Renaşterea spiritului Dalles”, concertul-dezbatere ION CREŢEANU ŞI LIRA TRACĂ, va avea loc luni 13 decembrie, începând de la ora 20,00, în sala de spectacole a Universităţii Populare „Ioan I. Dalles”. Biletele sunt puse în vânzare la casa de bilete a Sălii Dalles.


P.S. „Îndreptează-te şi vino să ne cânţi!” – i-a spus la telefon Nea Mărin Abar din satul Hârleţ (Bulgaria), lui Ion Creţeanu. Cobzarul s-a conformat: s-a „îndreptat” şi vine să cânte. Deocamdată la Dalles...

Sursa: Certitudinea

joi, 9 decembrie 2010

[Clipul zilei] Frontul de Eliberare a Daciei (RDCN)

Decalog (sinteza obiectivelor RDCN)


1) Relansarea economiei româneşti prin transfomarea agriculturii, turismului şi infrastructurii în domenii prioritare. România poate să susţină prin suprafaţa agricolă pe care o are peste 80 de milioane de cetăţeni. Este strigător la cer că românii trebuie să plece afară pentru o pâine, iar cei rămaşi în ţară se hrănesc cu importuri


2) Băncile transformă oamenii în sclavi pe viaţă. De aceea urmărim desfiinţarea sclaviei impuse de sistemul bancar, prin înfiinţarea unei bănci de stat care să acorde credite cu dobânzi mici. Tinerii vor beneficia de condiţii speciale de creditare pentru a cumpăra apartamente, case sau a construi imobile pe suprafeţe de teren primite în mediul rural. Măsură care, coroborată cu punctul unu, să ducă la reînvierea satului românesc


3) Reducerea fiscalităţii şi birocraţiei şi crearea unor instituţii de control bine finanţate care să combată evaziunea şi contrabanda. Un cadru de afaceri funcţional, care să dea o şansă investitorilor, este cheia unei economii sănătoase


4) Ţara nu e de vânzare. Se poate constata ce a ieşit din cedarea către străini a economiei, resurselor şi terenului, ne-am transformat într-o colonie de sclavi. Resursele naturale vor fi naţionalizate, iar doar cetăţenii români vor avea dreptul de a deţine teren. Se va urmări încurajarea împroprietăririi acestora, pamântul fiind adevărata avere, care poate duce la bunăstare şi la crearea unor cetăţeni independenţi de sistemul globalizant care provoacă crize la comandă şi lasă oamenii fără nimic


5) Din teritoriul imens al vechii Dacii a mai rămas un nucleu numit România. Şi acela ameninţat de tendinţele expansioniste ale celor care, prin deznaţionalizare, ne iau ţara de sub noi. O ţară se întinde până unde se întinde poporul ei, deci românii care se vor muta în zonele unde populaţia de etnie română este minoritară, vor beneficia de locuinţe gratuite, de facilităţi la angajare şi de facilităţi pentru înfiinţarea de afaceri. Toate organizaţiile care militează împotriva României, ca stat unitar, vor fi scoase în afara legii, începând cu UDMR


6) Vorbitorii de limbă română sau dialecte ale acesteia din statele vecine vor beneficia de sprijinul statului român pentru păstrarea identităţii lor etnice, putând primi cetăţenie română la cerere, în regim de urgenţă


7) Unirea Moldovei cu ţara


8) Este necesar un sistem legislativ puternic şi independent. Pedepsele vor fi pe măsura faptelor comise. Averile nejustificate vor fi confiscate. Protecţia copilului se va transforma dintr-un concept, în realitate. Creşterea unui copil va implica şi obligaţii din partea părinţilor, vremea în care procreerea este o afacere prin transformarea minorilor în cerşetori sau prostituate va deveni aminitire


9) Redescoperirea trecutului ţării este o altă prioritate a noastră. Pentru aceasta sorgintea dacică a poporului nostru nu va mai fi ignorată, ci trecută în prim plan. Aspect care va fi strâns legat de turismul care, prin punerea în valoare a imensului patrimoniu dacic îngropat, va avea de beneficiat


10) Toate cele de mai sus vor duce la crearea unui stat puternic pentru atingerea obiectivului principal pe care orice român ar trebui să-l dorească atins - traiul decent în propria ţară, ţară cu putere proprie de decizie în folosul cetăţenilor ei

Urmariti si Videclipul de Promovare a RDCN:

[Top 10] Mistere ale Bibliei

Biblia! Exista oare in cunoasterea umana vreun obiect, vreun loc sau o persoana despre care sa se poata dezbate, acuza si povesti mai mult decat despre Biblie? Cu siguranta putine lucruri din cultura omeneasca pot egala Scripturile cand vine vorba despre istorie, legende si controverse. Biblia este un izvor de cunoastere, este piatra de temelie a crestinatatii si cartea de capatai a peste un miliard de credinciosi din toata lumea. Dar, in acelasi timp, traducerea sa din ebraica, aramaica si greaca vecche, limbajul incifrat, pasajele lipsa si modul tainic in care este scrisa, inconjoara de mister o suita de subiecte si episoade cu “atingere” divina. Zece dintre acestea se disting prin mistificarea tesuta in jurul lor.

10. SFANTUL GRAAL
Misterul: Unde este Sfantul Graal?
Potrivit mitologiei crestine, Sfantul Graal a fost amfora, vasul sau cupa folosita de catre Iisus la
Cina cea de Taina, recipient despre care se spune ca ar poseda puteri miraculoase. Exista o legenda care vorbeste despre Iosif din Arimateea, un apropiat al lui Iisus si cel care i-a ingropat trupul lipsit de viata, cel care a intrat in posesia Graalului dupa ce o aparitie chiar a Mantuitorului i l-ar fi inmanat.

Iosif ar fi luat vasul si le-ar fi cerut apostolilor sai sa il transporte pe teritoriul Britaniei. Credinta in Graal si interesul fata de posibilele locuri unde s-ar putea afla nu au palit niciodata. S-a presupus, de-a lungul timpului, ca el ar fi in posesia mai multor grupuri. Cele mai multe suspiciuni in acest sens le-au trezit Cavalerii Templieri, probabil pentru ca acestia se aflau la apogeul influentei lor in perioada in care povestile despre Graal au inceput sa circule.

Exista, in unele biserici, cupe asupra carora cade banuiala ca ar fi, fiecare, Graalul. Un astfel de exemplu este cel al Catedralei Sfanta Maria din Valencia, al carei Sfant Potir se crede ca ar fi fost transportat de Sfantul Petru la Roma in primul secol, si apoi in Huesca, Spania, de catre Sfantul Laurentiu, in secolul III. Potirul din Valencia prezinta unele caracteristici pentru care s-ar califica in pozitia de adevarat Graal, originile lui fiind aproximate intre secolul IV i.Ch. si sec I d.Ch., undeva in Orientul Mijlociu.

Alte istorii sustin ideea ca Graalul ar fi ingropat sub Capela Roslin sau zace adanc in pivnitele Turnului Sfantului Mihail, de pe dealul Glastonbury, Marea Britanie. In acelasi timp, unele izvoare avanseaza ideea ca membrii secreti ai unei linii de sange oculte protejeaza Graalul. Totusi, poate cea mai sumbra suspiciune care planeaza in jurul acestei idei, nascuta de la forma latina a termenului "San Graal" - "Sang real", adica "sange regal", vizeaza existenta unor posibili urmasi ai lui Iisus Hristos, urmasi pe care i-ar mentiona chiar unele din numeroase scripturi apocrife (scripturi scrise in acelasi timp sau chiar mai devreme decat cele biblice, dar care nu au intrat in alcatuirea Bibliei). Dar aceasta ramane, pana la probe elocvente, doar o nascocire de impact a unui best-seller contemporan.


9. CHIVOTUL LEGAMANTULUI
Misterul: Unde este Chivotul Legamantului?
Chivotul Legii, cum se mai numeste artefactul mentionat in capitolul Exodului din Biblie, reprezinta cea mai importanta comoara a "Poporului Ales". Pentru israeliti, el constituia cel mai sacru obiect de pe Pamant, creat de Dumnezeu Insusi, prin intermediul lui Moise, pe Muntele Sinai. Chivotul era un cufar masiv, poleit cu aur, lung de 118 centimetri, inalt si lat de 78 centimetri, cu o pereche de manere din lemn de o parte si de cealalta si cu doi heruvimi din aur dispusi fata in fata, cu aripile intinse, deasupra capacului. Cufarul trebuia sa adaposteasca relicvele sacre, printre care cele doua table de piatra pe care erau scrise Cele Zece Porunci si un vas cu
mana din cer, care cazuse spre hrana evreilor in pustie, dupa ce trecusera Marea Rosie, cand au fost eliberati din robia Egiptului. Ierusalimul, capitala regatului israelian si casa Templului lui Solomon, era si locul in care era gazduit Chivotul Legamantului.

In 607 i.Hr orasul a fost jefuit de catre babilonieni, sute de mii de evrei fiind ucisi. 70 de ani mai tarziu, cand israelitii s-au intors in cetate, Chivotul disparuse. De atunci, nu se stie sigur ce s-a intamplat cu acesta relicva nepretuita, iar diferitele zvonuri au fost alimentate numai de speculatii. Dintre acestea, cea mai raspandita este cea conform careia Chivotul ar fi fost ascuns de catre israeliti inainte de a fugi din oras, odata cu ocupatia babilonienilor. Locatiile posibile se spune ca ar fi Muntele Nebo din Egipt sau Etiopia.

Intrebarea este, insa, daca chivotul fusese ascuns de catre israeliti, de ce acestia nu l-au recuperat cand s-au intors sa-si reconstruiasca orasul?In ciuda lipsei unor dovezi istorice, credinta ortodocsilor etiopieni in Chivotul din Aksum continua sa fie puternica. Conform legendei, in imensul sit funerar al regilor de la Aksum a fost ascuns Chivotul Legii, comoara cea mai de pret a Israelului. Vechi de peste 1.700 de ani si inalt de 24 de metri, Obeliscul din Aksum, in care se presupune ca se afla Chivotul, cantareste nu mai putin de 100 de tone.

Misterul ridicarii absolut incredibile a obeliscului i-a facut pe multi sa lanseze fel de fel de teorii, care mai de care mai fantasmagorice. Insa, nici pana in ziua de azi, arhelogii nu au putut explora in intregime labirintul subteran aflat sub colosul de granit. Pe langa acestea, oamenii de stiinta din zilele noastre nu au reusit sa isi explice de ce labirintul subteran e pazit atit de strasnic de capcane mortale pentru oricine incearca sa exploreze tunelurile. Unii cred ca chivotul a fost distrus de catre babilonieni, in timp ce credinta altora este ca insusi Dumnezeu a ascuns chivotul printr-o interventie divina si ca artefactul va fi gasit doar de catre cei drepti. Dat fiind ca nu exista nicio mentiune despre distrugerea acestuia, oamenii nu au incetat nici pana astazi sa-l caute si sa incerce dezlegarea marelui mister.


8. SODOMA SI GOMORA
Misterul: Au fost orase reale? Si daca da, unde se se aflau?
Pentru pacatele si murdaria morala a locuitorilor lor, Sodoma, Gomora, Adma si Zeboim au fost distruse prin "foc si pucioasa venita de la Dumnezeu din ceruri" (Geneza 19:24-25). In crestinism si in islam, numele celor doua orase au devenit sinonime cu pacatul total, impardonabil, iar caderea lor se confunda cu manifestarea proverbiala a maniei Domnului.

Totusi, existenta istorica a Sodomei si a Gomorei este, inca, un subiect de dezbatere in radul arheologilor. Biblia le indica amplasarea undeva in apropierea Marii Moarte. Posibili candidati devin, in aceasta situatie, siturile descoperite sau vizitate de arheologii Walter E. Rast si R Thomas Schaub in 1973, intre care se numara si Bab edh-Dhra, excavat in 1965 de catre arheologul Paul Lapp.

Alte posibilitati includ regiunile Numeira, es-Safi, Feifeh si Khanazir, care au fost si ele vizitate de Schaub si Rast. Toate aceste situri se afla in apropierea Marii Moarte, prezinta urme de arsuri si de sulf pe multe din pietre si sunt caracterizate, se pare, de o incetare subita a popularii catre finalul Epocii timpurii a Bronzului. La sud de Marea Moarta se afla un munte cunoscut ca Muntele Sodoma.

Amplasarea celor cinci orase despre care se spune ca au fost distruse odata cu Sodoma si Gomora a fost stabilita prin realizarea unor harti cu ajutorul satelitilor, prin identificarea formelor geometrice, in special rectangulare. Peretii oraselor descoperite in aceste locuri si casele dintre ei au dimensiuni substantiale, indicand faptul ca oameni de mare statura au populat candva aceste locuri. Chiar si urmele unui ziggurat (piramida in scari) au fost gasite,alaturi de forme similare ca forma Sfinxului din Egipt se afla in regiune. S-au gasit aici sute de formatiuni sulfuroase, pietre compuse din pura pudra de sulf. Supuse testelor celor mai mari experti vulcanologi, s-a confirmat ca nicaieri in alta parte a lumii, chiar in preajma vulcanilor activi, nu s-au mai gasit pietre de asemenea compozitie.


7. GRADINA EDENULUI
Misterul: Unde se afla Gradina Edenului?
In timp ce majoritatea teologilor si initiatilor "biblici" considera ca pasajul care istoriseste despre Gradina Edenului este, cel mai probabil, simbolic, altii sunt de parere ca locul a existat intr-adevar, chiar aici, pe Pamant. Mai mult, Biblia ar oferi unele indicii destul de clare cu referire la locatia sa exacta. Aceasta convingere a condus la organizarea multor incercari de a localiza Gradina. Povestea creatiei din Geneza mentioneaza amplasarea geografica atat a Edenului, gradina celor patru rauri biblice (Pison, Gihon, Tigru si Eufrat), cat si a celor trei regiuni biblice ( Havila, Asiria si Kush).

Exista ipoteze ce indica pozitia Edenului fie in zona izvoarelor raurilor Tigru si Eufrat, la nord de Mesopotamia, fie in Iraq, in Africa, ori in Golful Persic. In timp ce adevarata locatie ramane un mister, exista un amanunt fascinant al povestii: Etiopia este mentionata ca fiind in apropierea sau imprejmuind Gradina Edenului in Geneza 2:13 ( "Si numele celui de-al doilea rau este Gehon, acelasi care a urzit taramul Etiopiei"). Inca din 1974, paleontologii au excavat prin sase milioane de ani de viata si au conchis ca Etiopia poate fi declarata locatia stiintifica a originilor umane, o adevarata Gradina a Edenului, din perspectiva Stiintei.

6. CODURILE BIBLICE
Misterul: Biblia pare sa contina mesaje incifrate; este o coincidenta?
"Iar tu Daniele, tine ascunse cuvintele si pecetluieste cartea pana la sfarsitul lumii", Daniel, 12:4. Cercetarile unor oameni de stiinta au confirmat, in ultimii ani, o ipoteza care sustinea ca in Biblie exista inclus, pe langa indrumarile spirituale evidente, si un anumit cod secret care poate dezvalui evenimente care au avut si vor avea loc cu mii de ani dupa scrierea Bibliei.

Codul biblic a fost descoperit in Vechiul Testament din versiunea originala a Bibliei, scrisa in limba ebraica. Autorul acestei descoperiri este dr. Eliyahu Rips, unul dintre cei mai mari experti din lume in teoria grupurilor, aflata la baza fizicii cuantice. Descoperirea lui Rips a fost confirmata de matematicieni de renume de la Harvard, Yale si Universitatea Ebraica. La 1 septembrie 1994, prim-ministrul israelian Ytzhak Rabin era avertizat printr-o scrisoare a unui matematician evreu ca numele sau a fost decodificat din textul Bibliei, alaturi de sintagma "criminal va asasina". Mesajul a fost ignorat. La 4 noiembrie 1995, Rabin a fost ucis cu un glont in spate de catre un individ care se credea investit cu o misiune divina. Este vorba despre o asasinare codificata in Biblie cu peste 2000 de ani in urma?

In urma evenimentului, o intreaga serie de alte episoade descifrate explicit din Biblie s-au adeverit. Teoria lui Rips despre codul biblic considera Biblia ca o gigantica grila de cuvinte incrucisate. Pentru a gasi codul, Rips a eliminat toate spatiile dintre cuvinte si a transformat intreaga Biblie originala intr-un sir continuu de litere, cuprinzand 304.805 caractere. Informatiile sunt obtinute prin selectarea fiecarei a N-a litera, unde N are o valoare precisa si corespunzator aleasa. Un exemplu simplu ar fi urmatorul: avem propozitia "Cum sa obtii date", pe care o compactam si ea devine "cumsaobtiidate", din care vom selecta, incepand cu prima, fiecare a cincea litera - "CumsaObtiiDate" si rezulta astfel cuvantul "cod"".

Cu ajutorul unui calculator, sunt cautate in aceasta matrice formata de textul biblic adus in forma descrisa mai sus, cuvinte si fraze ascunse de condurile de intervale. Se incepe de la prima litera a Bibliei si se cauta pentru fiecare secventa de intervale posibila cuvintele solicitate, descifrate cu intervale de una, doua, trei litere etc., pana la cateva mii. Apoi se repeta aceeasi operatie de cautare incepand de la cea de-a doua litera si continuand astfel pana la ultima litera a Bibliei.


5. TRIBURILE PIERDUTE
Misterul: Ce s-a intamplat cu Cele Zece Triburi Pierdute ale Lui
Israel?

Inca de cand asirienii au exilat triburile pierdute ale lui Israel, in secolul VIII i.Chr., misterul continuarii vietii lor din acel moment s-a adancit cu timpul, fara a se fi elucidat vreodata. Unde s-au dus? Sunt legitime declaratiile unor grupuri contemporane, care pretind ca descind direct din Triburile Pierdute?

Cu mai bine de 2.700 de ani in urma, asirienii au exilat cele zece triburi din Regatul lui Israel. In anii 722-721 i.Ch., Cele Zece Triburi care compuneau Regatul nordic al Israelului au disparut. Cucerite de regele asirian Shalmaneser V, au fost exilate catre Mesopotamia superioara si Medes, Siria si Iraq din zilele noastre. Cele Zece Triburi nu au mai fost vazute de atunci. Sau nu e chiar asa? Iacob, fiul Patriarhului Abraham, a fost redenumit Israel atunci cand Dumnezeu i s-a revelat in timp ce acesta parasea Padn-Aram, si l-a binecuvantat. Iacob a avut 12 fii, dintre care fiecare a devenit tatal cate unuia dintre cele douasprezece triburi ale lui Israel: Reuven, Shimon, Levi, Yehuda, Issachar, Zevulun, Dan, Naphtali, Gad, Asher, Joseph, Benjamin.

In Tara lui Canaan, fiecare dintre cele 12 triburi israelite a intemeiat cate o regiune diferita de o parte si de cealalta a Raului Iordan. Dupa o perioada mai indelungata, o monarhie a fost stabilita, dar odata cu moartea Regelui Solomon, statul a fost divizat in doua. Triburile s-au despartit pe linii politice si teritoriale, cu Judah si Benjamin in sud, loiali casei Davidiene, si restul triburilor in nord, conduse prin succesiune monarhica.

Triburile sudice constituie radacinile istorice ale celor mai multi evrei asa cum sunt ei cunoscuti astazi. Iar cele Zece Triburi ale Regatului Nordic? Se pare ca au fost eliminate pentru eternitate. Dar profetul Ezekiel a visat la un viitor diferit: "Ii voi lua pe fii lui Israel si ii voi aduna de o parte si aduce pe pamantul lor. Si nu vor mai fi impartiti in doua regate". Peste secole si continente, cuvintele profetice au sadit in sufletele evreilor ideea ca cei din aceeasi semintie vor fi readusi laolalta si vor reconstrui regatul Domnului. Dar intai, cele Zece Triburi Pierdute trebuie sa fie gasite. Exista unele izvoare care atesta ca urmasi ai acestor triburi ar fi fost gasiti in Persia si in peninsula Araba de catre Benjamin din Tudela, fiul lui Jonah, care in 1165 s-a angajat intr-un periplu prin lume, vizitand cu predilectie comunitatile evreiesti. Totusi, raman numai presupuneri.


4. FARAONUL EXODULUI
Misterul: Cine a fost faraonul Exodului?

Este limpede ca acest atribut ii apartine faraonului care stapanea Egiptul Antic in perioada cand Moise a despartit apele Marii Rosii si si-a condus poporul catre libertate, in ceea ce a ramas cunoscut drept Exodul. Dar cine anume a fost acest faraon, dat fiind faptul ca in acest episod din Biblie nu i se atribuie o identitate concreta?

In mod logic, pare relativ usor de dedus, facand o paralela intre momentul Exodului si faraonul Egiptului de la acea vreme. Insa si asupra Exodului planeaza dispute privind data exacta a evenimentului biblic. Cercetatorii au conchis, descifrand incadrarea cronologica sugerata in Regi 6:1, ca Scripturile ar avansa anul 1445 i.Chr. ca an al Exodului. Daca informatia este corecta, acesta s-a intamplat in cel de-al treilea an de domnie al faraonului Amenhotep al II-lea.

Totusi, conform unor informatii suplimentare din Vechiul Testament, reiese ca predecesorul lui Amenhotep, Thutmose al III-lea ar fi singurul faraon din intervalul cronologic specificat in Regi 6:1 care ar fi stapanit suficient de mult (54 de ani) incat sa fie pe tron in momentul plecarii lui Moise si sa moara la scurt timp dupa intoarcerea acestuia in Egipt. Aceasta ar insemna ca Thutmose III sa fie faraonul Opresiunii, iar Amenhotep II faraonul Exodului.

Cea mai comuna imagine inchipuita in cultura populara este cea a lui Ramses cel Mare, ca fiind faraonul mentionat in Vechiul Testament, desi nu esta dovezi documentare sau arheologice ca acesta ar fi avut de a face cu Molimele Egiptului sau ca i-ar fi urmarit pe sclavii evrei in timp ce fugeau din Egipt. Ar mai plana o oarecare banuiala si asupra lui Merneptah, in forma unui poem al asa-numitului Israel Stale: "Israel a fost sters de pe fata pamantului...semintia lui nu mai exista". Totusi, nu se poate spune ca reiese din aceasta fraza vreo evidenta care sa sustina ferm identitatea unui anume faraon in pozitia celui din timpul Exodului.


3. ARCA LUI NOE
Misterul: Unde este Arca lui Noe?
Cel tarziu din vremea lui Eusebiu din Cezareea ( 275 - 339 d.Hr.), episcop in Palestina, teolog, apologet si istoric al Bisericii crestine, pana in zilele noastre,
ramasitele fizice ale Arcei lui Noe au facut subiectul fascinatiei si cautarea lor un important domeniu de activitate atat pentru crestini, cat si pentru evrei si musulmani. Pana recent, in ciuda oricaror pretinse observari si expeditii, nicio dovada fizica a arcei nu a putut fi descoperita. Aceasta cautare a primit stigma de "vanatoare de vrajitoare" din partea catorva arheologi. Cautatorii arcei au avut putine indicii care sa-i ghideze spre artefact, dincolo de mentiunea din Geneza a "muntilor din Ararat".

Pana la inceputul secolului XXI, doua candidate principale pentru explorare au iesit la suprafata: asa-numita anomalie Ararat, in apropierea varfului muntelui Ararat ( denumita "anomalie" deoarece era pana recent doar o imagine aeriana si din satelit care arata ca o zona innegrita a zapezilor si a ghetii de pe varf) si situl de la Durupinar, in apropierea de Dogubayazit, la 29 kilometri sud de Marele varf Ararat.

Totusi, de curand, un grup de exploratori chinezi si turci aflati in cautarea relicvelor biblice a anuntat ca este posibil sa fi descoperit Arca lui Noe, la altitudinea de 4.000 de metri, pe Muntele Ararat din Turcia. Echipa sustine ca a colectat specimene din lemn dintr-o structura de pe Muntele Ararat, aflat in estul Turciei, carora datarea cu radiocarbon le-a stabilit originile in urma cu 4.800 de ani, o perioada ce coincide cu cea in care se crede ca a avut loc Potopul lui Noe. "Nu suntem 100% siguri ca este vorba despre Arca dar, in proportie de 99,9%, despre ea este vorba", a declarat Yeung Wing-Cheung, un realizator de documentare din Hong Kong si membru al echipei de 15 oameni aflata pe urmele Arcei lui Noe.

Structura descoperita de parteneriatul chinezo-turc avea cateva compartimente, dintre care unele contineau custi din lemn, in care se crede ca erau tinute animalele. Oficialii locali turci vor solicita guvernului de la Ankara sa aplice pentru statutul de Patrimoniu International UNESCO, astfel incat situl recent descoperit sa fie protejat in timp ce sapaturile arheologice vor fi performate in jurul sau. Conform povestii biblice cuprinsa in Vechiul Testament, Dumnezeu a decis sa reverse un potop asupra Pamantului dupa ce a vazut cat era de decazut si i-a spus lui Noe sa construiasca o arca, unde sa ofere adapost cate unei perechi din fiecare specie de animal. Dupa ce apele potopului s-au retras, spune Biblia, arca a ramas incremenita pe un munte. Multi cred ca Muntele Ararat, cel mai inalt punct din regiunea in care se afla, este locul unde Arca lui Noe si ocupantii sai au revenit pe sol.


2. SARPELE ISPITITOR
Mister: Cum aratau animalele inaintea Pacatului Originar? Dar omul?
"Zis-a Domnul Dumnezeu catre sarpe: "Pentru ca ai facut aceasta, blestemat sa fii intre toate animalele si intre toate fiarele campului; pe pantecele tau sa te tarasti si tarana sa mananci in toate zilele vietii tale!" (Geneza, 3:14). Fragmentul "pe pantacele
tau sa te tarasti", rostit ca o pedeapsa din partea Creatorului, face destul de evident faptul ca inaintea acestei osande, sarpele, asa cum il stim astazi, arata altfel sau, cel putin, dispunea de un alt mijloc de locomotie. Care sa fi fost acesta?

Avea oare sarpele aripi si zbura, inainte sa fie condamnat la o viata de taratoare, sau macar niste membre cu ajutorul carora se deplasa pe pamant, asemenea soparlelor? Date fiind forma si dimensiunile serpilor, indiferent de specia lor de provenienta, este destul de greu de imaginat ca ar fi avut aripi sau chiar picioare. In cel mai bun caz, puteau arata ca niste miriapozi, dar cu siguranta nici aceasta caracteristica locomotorie nu le-ar fi inlesnit intr-un mod deosebit deplasarea, astfel incat privarea de zecile de picioruse sa vina ca o damnare.


1. FUGA LUI
CAIN
Misterul: Mai existau si alti oameni pe Pamant in afara de Adam, Eva, Cain si Abel? Cine i-a facut?
"De ma izgonesti acum din pamantul acesta, ma voi ascunde de la fata Ta si voi fi zbuciumat si fugar pe pamant, si oricine ma va intalni ma va ucide. Si i-a zis Domnul Dumnezeu: "Nu asa, ci tot cel ce va ucide pe Cain inseptit se va pedepsi". Si a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, ca tot cel care il va intalni sa nu-l omoare. Si s-a dus
Cain de la fata lui Dumnezeu si a locuit in tinutul Nod, la rasarit de Eden. Dupa aceea a cunoscut Cain pe femeia sa si ea, zamislind, a nascut pe Enoh. Iar lui Enoh i s-a nascut Irad", Geneza (4:14-18).

Prima parte a acestei insiruiri de versete doar ridica intrebari si lasa loc de speculatii. O analiza foarte riguroasa poate genera o dezbatere pornind de la sintagmele "oricine ma va intalni" si "tot cel ce va ucide pe Cain", in conditiile in care Adam, Eva si Cain erau singurii oameni de pe Pamant, deducand din informatiile biblice de pana la acel moment. Dar, cu destula indulgenta, se poate considera ca atat Dumnezeu cat si Cain faceau referire la Adam, Eva si animalele de pe Pamant prin cuvantul "oricine", chiar daca pare nefiresc.

Dar faptul ca, plecand dupa ce l-a ucis pe Abel, Cain s-a dus in tinutul Nod, despre a carui construire de catre Dumnezeu nu se mentioneaza nimic in prealabil, iar acolo si-a gasit pereche o femeie, cu care a avut un fiu care, la randul lui, a devenit parinte, pune la indoiala foarte multe premise originare.

Atat tinutul Nod, care nu avea de ce sa fie catalogat astfel daca nu era populat si deci format de cineva, cat si sotia lui Cain sunt doua elemente extrem de controversate, care, oricum ar fi interpretate, avanseaza ideea ca in afara perechii originare, Adam si Eva, care i-au zamislit pe Cain si Abel, mai existau oameni, despre a caror existenta nu se mentioneaza nimic in versetele de inceput, din Geneza. Chiar daca ar fi sa acceptam ideea ca acestia erau tot copii ai lui Adam si ai Evei, incrucisarea lui Cain cu o femeie ar fi insemnat legatura cosangvinica cu nici mai mult nici mai putin decat sora lui.

Nu stim nimic despre femeia cu care a avut copii Cain, insa un episod incestuos, fara nicio mustrare sau pedeapsa divina ulterioara - cel putin mentionata in Biblie - este prezentat foarte explicit in Vechiul Testament. Dupa episodul Sodoma si Gomora, singurul drept credincios si supravietuitor este Lot si cele doua fiice ale sale. Imediat dupa distrugerea celor doua orase: "Apoi a ieşit Lot din Ţoar şi sa aşezat în munte, împreună cu cele două fete ale sale, căci se temea să locuiască în Ţoar, şi a locuit într-o peşteră, împreună cu cele două fete ale sale. Atunci a zis fata cea mai mare către cea mai mică: "Tatăl nostru e bătrân şi nu-i nimeni în ţinutul acesta, care să intre la noi, cum e obiceiul pământului. Haidem dar să îmbătăm pe tatăl nostru cu vin şi să ne culcăm cu el şi să ne ridicăm urmaşi dintr-însul!" Şi au îmbătat pe tatăl lor cu vin în noaptea aceea; şi în noaptea aceea, intrând fata cea mai în vârstă, a dormit cu tatăl ei şi acesta n-a simţit când s-a culcat şi când s-a sculat ea. Iar a doua zi a zis cea mai în vârstă către cea mai tânără: "Iată, eu am dormit astă-noapte cu tatăl meu; să-l îmbătăm cu vin şi în noaptea aceasta şi să intri şi tu să dormi cu el ca să ne ridicăm urmaşi din tatăl nostru!" Şi l-au îmbătat cu vin şi în noaptea aceasta şi a intrat şi cea mai mică şi a dormit cu el; şi el n-a ştiut când s-a culcat ea, nici când s-a sculat ea. Şi au rămas amândouă fetele lui Lot grele de la tatăl lor. Şi a născut cea mai mare un fiu, şi i-a pus numele Moab, zicând: "Este din tatăl meu". Acesta e tatăl Moabiţilor, care sunt şi astăzi. Şi a născut şi cea mai mică un fiu şi i-a pus numele Ben-Ammi, zicând: "Acesta-i fiul neamului meu". Acesta e tatăl Amoniţilor, care sunt şi astăzi."
Geneza 19:30-38

Sursa: Descopera.ro

miercuri, 8 decembrie 2010

Lucretia Ionescu Buiciuc – In cautarea Absolutului

Lucretia Ionescu Buiciuc este o artista desavarsita, manuieste cu lejeritate cuvintele, le transforma prin creuzetul gandirii sale, devenind din simple slove fara viata, metafore pline de intelepciune si frumos. Scriitoarea s-a nascut la data de 11 octombrie la Iasi, a absolvit Facultatea de Medicina Veterinara si Jurnalism, a publicat cateva carti, scrie poezie, proza, aforisme si carti pentru copii.

CĂUTARE

Am căutat iertare

prin plânsul vremii ce au înecat luceferi în ore

şi orele se ceartă pentru minutul iubirii pierdut pe Dealul Aşteptării,

nu mai înţeleg rostul vieţii, în acest vacuum mă simt golită

de către Ieri, Azi şi Mâine, trei verticale ce mi-au tăiat inima

dureros de adânc şi umilitor.

Am căutat înţelegere

şlefuind piatra ce de aproape se transformare în stâncă

bătută de vise, de lacrimi şi de câte un dor

ce albise timpul dincolo de noi,

dar cerul albastru a trimis pe rând stele

şi noaptea era atât de aproape de mine

încât am atins cu degetele mele de cerneală , ochii lunii.

pe care am scris emoţionată “îndurare”.

Am căutat fericirea

în iarna aşteptării când pe geamul iubirii, flori de gheaţă

se conturase atât de bine

încât nu s-au topit nici în vara dezamăgirii.

eu, troienită la poale de dor, mai speram

în ajutorul steluţelor argintii ce se lăsau peste mine ca un un vis

Am căutat amintiri

în hăul toamnei şi-n căpiţa de cuvinte

a căror cerneală se uscase de mult

şi-n pustiile nopţi, când luceferii, întorşi spre un alt timp,

nu-mi mai luminau paşii spre mâine.

Obosită de atâtea căutări,

am eliberat Timpul de ierni şi de toamnele aducerilor-aminte

ce mă îndemnau să ating cu degetele mele de înger credinţa iubirii.

AŞTEPTARE

Aşteaptă!

Va veni cineva să tragă zăvorul trecutului,

dar să nu te grăbeşti ca de obicei şi să nu plângi,

cârduri de păsări vor pleca spre locuri străine,

ducând pe aripele lor speranţe-nghemuite într-o clipă de dor,

vor desena în aerul înmerismat de salcâm litera dragă ţie….

o mai şi minte?

e pe la începutul alfabetului pe care ai uitat să-o mai cânţi în cuvinte.

Ninge.., ninge…fără cuvinte, doar cu petale de mai

ce fac din fiecare literă câte o stea, şi câte o toamnă

şi aşa viaţa are de partea ei cerul şi mai jos de mine, pământul

în care am să mă-n grop cu atâtea vaiete ale stelelor.

Aşteaptă!

Mâine, trecut de miezul nopţii,se vor înnegri literele

din orele albe ale descântecului

fusul vieţii se învârte fără rost, dar nu-l poţi opri.

Şi tot mâine, mai spre dimineaţă,

vor veni Ielele.., ai auzit doar de ele în noaptea renunţării,

cu o plasă ţesută din orele care dor, şi care mor…,

va mai ofta câte-o stea căzătore,

câte un vis pierdut într-un ungher de sertar, uitat de ani,

şi nu va mai fi nimic, nimic…, doar noapte, noapte.., noapte.

 

Fragment din romanul “Si amintirile dor….”

Cerul i se părea straniu, cu stelele curgând împreună cu timpul. Doar luna schimonosită de stupiditatea, de răutatea oamenilor părea la fel ca în urmă cu o lună. Îşi căuta steaua norocoasă în Carul Ursei Mari...., dar steua se stinsese o dată cu trecutul ei.

S-a aşezat obosită în parcul pustiu şi aducerile- aminte o învăluiră.Era un început de primăvară nerăbdător, cu oameni grăbiţi şi veseli, deşi cerul părea mai trist ca cel de anul trecut. Câte o pasărea mai ofta pe-o creangă abia înmugurită şi oful ei se-nălţa spre ceruri în mii de cascade, obosind-o.

Totul i se părea fumos, însă viaţa o chema în adâncurile ei tumultoase, în cazanul acela uriaş în care mocirla şi sublimul se contopesc continuu.

În acea zi îmbietoare de primăvară a simţit pentru prima oară cum în piept, în dreptul inimii, se împlântă ca un cuţit tăios o durere adâncă Doar pentru o clipă. Totul a inceput să i se învârte în jur ca la „Roata norocului” şi nu a mai ştiut nimic.

Aşa a început lungul drum al nopţii către ziuă.

S-a trezit pe un pat de spital strâmt, neprimitor, care îi dădea fiori reci. Albul din jur o durea, întristându-i privirea şi viaţa, fără a-şi aminti cum a ajuns acolo.acum am venit

Prin geamul deschis, primăvara intra duşmănoasă, învingând-o. Floarea de mălin căpătase culoarea vineţie a neputinţei şi curcubeul- dungă cenuşie a clipei fatale.Uşa se deschide brusc şi în rezervă intră doctorul Botez cu o suită gălăgioasă de studenţi. Înalt, brun, cu mustăcioara îngrijită, se apropie de patul ei. Îi ia mâna firavă şi, cu gravitate, îi numără bătăile inimii.

- Nu ai nimic Ela, nimic grav. Nu te speria..., peste câteva zile vei părăsi spitalul. Deocamdată nu ai voie să cobori din pat. Să iei medicamentele aşa cum te va sfătui sora.

S-a îndepărtat cu aceeaşi distincţie rece urmat de grupul de studenţi. Uşa s-a închis cu zgomot şi-n urechi i-au sunat rândurile de amintiri întunecoase ale anilor...

Aduceri-aminte, frica de necunoscut, teama din cauza stării de sănătate şi, poate, puţină neîncredere în doctorul ce a trecut pe lângă ea ca o nălucă, o fac pe Ela să rămână mult timp încordată, puţin înspăimântată în această cetate a durerii. În minte ii vin cuvintele lui Silviu: „ Adevăraţii stăpâni ai lumii sunt doctorii, ei hotărăsc dreptul la viaţă sau la moarte a oamenilor” Simţea lipsa lui Silviu. I-ar fi plăcut să-i strângă mâna ca altădată, să-i mângâie părul căzut în valuri pe umeri şi faţă. Ochii ei au văzut ultima oară în privirea lui Silviu ceva nedefinit...oare ce? „Nu, nu...., la asta am să mă gândesc mai târziu” îşi spunea Ela şi un somn binevenit, ca un duh, i-a pătruns în trup.

Zorii celei de-a doua zi au găsit-o pe Ela trează, aşteptând cu puţină teamă pe doctorul Botez. Era o sentinţă în acel început de primăvară şi de zori de zi când lumea învinge întunericul pătrunzător şi fără de sfârşit al neputinţei.

Uşa salonului s-a deschis într-un târziu şi sora Maria îi spune să se pregătească pentru vizită. Doctorul, mai puţin distant, cu privirea caldă şi bună, a pivit-o în ochi pentru o secundă şi, acea secundă a însemnat pentru ea v e ş n i c i e. Iarăşi şi-a adus aminte de cuvintele lui Silviu: „Doctorii sunt stăpânii lumii”, înţelegând că trebuie să aibă încredere în EL. Da, EL, doctorul devenise punctul de sprijin al existenţei sale atât de fragile.

I-a luat mâna, ca in ziua precedentă, i-a numărat bătăile inimii, spunându-i pe un ton şoptit, aproape îndurerat:

- Starea sănătăţii tale e mai deosebită, necesită un tratament special. Eu, doctorul, te voi ajuta. Voi face din tine Ela, cea din totdeauna: puternică, iubitoare, plină de viaţă.

Doar atât a glăsuit şi Ela a auzit paşii îndepărtându-se. S-a simţit paralizată. Creierul i-a devenit un vid enorm în care nu se puteau lega gânduri, fapte, amintiri. Un strigăt de furie a pornit din interiorul trupului bolnav împotriva celui care a îndrăznit să se amestece brutal în destinul ei de pasăre călătoare, de crâng înflorit. Strigătul i s-a amplificat asemenei unei explozii în lanţ care, ciocindu-se de pereţii reci ai salonului, s-a întors ca un ecou multiplicat în mii de săgeţi, biruind-o.

DESTINUL – acest drum întortocheat, seducător, chinuitor, luminos ca soarele, întunecos ca iadul, frumos ca o pădure de mesteceni, d u r e r o s ca moartea unei căprioare sub colţii duşmănoşi ai lupului...

DESTINUL ne poartă în corabia vieţii ca pe o coajă de nucă aruncată în valurile tumultoase ale mărilor, la discreţia vânturilor sau uraganelor, a vârtejelor din adâncuri...

DESTINUL este mai degrabă ales de Cel de Sus care picură un gram din puterea lui nemărginită în trupul nostru de lut. Ne dă puteri de fiară hăituită, frumuseţe de sirenă, înţelepciune de sihastru uitat de timpuri.

Ela gândea la toate astea când în salon, spre surprinderea ei, intră doctorul.

- Ela, vreau să am cu tine o discuţie deschisă şi, dacă nu te superi, puţin bărbătească. Sunt chirurg, cardiolog, obişnuit cu durităţile vieţii, cu moartea... Viaţa, meseria, răutatea celor din jur, albul acestor pereţi... Ştii, Ela, saloanele ar trebui să aibă altă culoare, culoarea sufletului îndurerat: violet sau cărămiziu ca sângele care curge, dar ce vorbesc? Vreau să am cu tine o discuţie dură, chiar crudă....o suporţi?

- Doctore, nu te cunosc, însă privirea deschisă, cutezătoare?, albul halatului şi zâmbetul perceptibil de sub mustăcioară, mă scuzi că-ţi vorbesc aşa, îmi dă încredere în tine. Spune-mi adevărul numai pe jumătate, îndulceşte-l puţin. Sunt grav bolnavă? Hai, spune, te ascult.

Doctorul Botez s-a apropiat de fereastră, a scos cu gesturi studiate o ţigară, aprinzând-o fără grabă. După ce a tras câteva fumuri, vrând parcă să câştige timp ca înaintea unei mari bătălii, s-a întors cu faţa spre Ela.

- Ela, inima ta este asemeni unei păsări cu aripile rănite care se chinuie să mai facă câteva ocoluri înainte de a cădea zdrobită. Te-ai născut cu o malformaţie de inimă. Din cauza accidentului, complicaţia unei boli deja existentă, s-a agravat. M-am gândit mult astă-noapte şi îţi spun sincer, direct, pentru că timpul mă presează, că inima ta trebuie înlocuită. Este singura şansă pe care ţi-o pot oferi, deşi nu sunt un Dumnezeu. În urmă cu două ore a avut loc un accident de maşină stupid, ca toate accidentele.... oare şi viaţa noastră este stupidă?.... şi tânăra a murit. Echipa noastră chirurgicală, procurorul, medicul legist, au obţinut acordul soţului ca inima să-i fie recoltată în scopul unui transplant. Mihai, soţul victimei, a avut un moment de încrâncenare în faţa dorinţei noastre de a lua din trupul soţiei sale, fiinţei dragi, inima pentru a salva o altă viaţă. Am văzut pe chipul lui ceva dumnezeiesc, dintr-o dată figura i s-a luminat, în jurul capului apărându-i o coroană strălucitoare...., chipul devenindu-i icoană, iar privirea – lacrimă.

- Doctore, te mulţumeşte credinţa?

- Ela, mă linişteşte icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe. E ceva magnific, îmi dă puteri nebănuite în faţa oricărei nenorociri. Intru în biserică, mă aşez în stratana din dreapta, la margine, şi privesc icoana Maicii Domnului. Ochii Maicii sunt ca nişte izvoare dătătoare de putere, de încredere, de viaţă, au ceva blând, ceva ce nu poate fi definit, care mă face de-a dreptul supraom. Mâinele Maicii au degetele lungi îţi dă o parte din puritatea şi bunătatea ei. Ela, pentru mine cel mai odihnitor lucru, cel mai dătător de energie, de curaj şi de încredere, este să privesc chipul Maicii Domnului cu Pruncul în braţe în lumina stinsă a unui vitraliu. Am simţit că Mihai a înţeles mesajul nostru. Am recoltat inima introducâd-o în banca de organe..., aşteaptă un nou trup pe care să-l slujească cu devotament. M-am gândit că meriţi să porţi această inimă. Trebuie să te hotărăşti. Nu-ţi cer un răspuns pe loc. Dacă nu primeşti eşti sortită întunericului veşnic sau, poate, câmpului plin de verdeaţă şi de lumină pe care ni-l promite Preasfântul Dumnezeu. Încuviinţând, vei vedea din nou stelele luminând chipurile neostenite ale îndrăgostiţilor, vei zâmbi, vei iubi, te vei lovi din nou de răutatea oamenilor, vei suferi de frig şi întuneric.... Hotărăşte-te! Îmi vei da răspunsul în acest plic: „da” sau „nu”. Nu am putere, deşi par un „dur” să primesc răspunsul în faţă. Echipa chirurgicală, sala de operaţie, sunt ptegătite. Doar tu trebuie să te hotărăşti între „a fi” sau „a nu fi”.

Uşa s-a închis cu zgomotul straniu şi crâncen al durerii, amplificat de ecouri care se repetau în valuri obositoare şi epuizante.

Cine poate defini cu sărăcia noastră de cuvinte trăirile Elei? Doreşte cu adevărat o altă viaţă? O existenţă mediocră, o facultate absolvită şi un drum ratat. Iubiri trecătoare, clipe sublime alternând tot mai des cu mizeria vieţii cotidiene. Ar fi un mod solemn, civilizat, de-a întoarce spatele acestei existenţe sau poate.... privirea doctorului, crisparea mâinii când trăgea nervos din ţigară, blândeţea cu care i-a numărat bătăile inimii...sunt toate un argument pentru „a fi”?

De ce a ales-o pe ea ca „primitor”? De ce ţinuse doctorul să-i precizeze că lista „primitorilor” este mare, că a depus eforturi în faţa colegilor pentru a o privilegia?

„Nu este nimic adevărat, îşi spune Ela, sunt visuri şi toată viaţa mea am fost o visătoare...”

Doctorul Botez continuă:

- Şi eu, Ela, sunt într-un moment critic al vieţii, ţin mult la reuşita acestei operaţii. Doresc să-mi întinzi o mână de ajutor.

Ela se dădu cu greutate la marginea patului. Simţea că se sufocă, că era prea singură în acest Univers şi în faţa acestei alternative. Îşi acoperi ochii dureroşi cu mâinele şi din această durere se iveşte ideea (întrebarea) care, defapt, trebuia să şi-o pună de la bun început: inima cui a fost? Cine era omul care a încuviinţat prevelarea inimii fiinţei dragi?

Întrebări grele, fără început şi sfârşit, se depănau în mintea Elei. Vrea să ceară lămuriri despre „donatorul de inimă” şi despre el, Mihai.

Doctorul Botez se plimba nervos. Deşi erau zorii zilei, nu-şi putea găsi liniştea. Prin minte îi trec, precum nori după nori şi valuri după valuri, imagini ale trecutului.

O viaţă searbădă de copil sărac.... Doamne, ce grea e sărăcia! Îţi lasă pentru toată viaţa înscrise, ca într-un cod genetic, stigmate de care nu poţi să te desprinzi. ... Un liceu absolvit cu rezultate bune la învăţătură, disciplinat, ordonat, prea oedonat şi disciplinat.... La ce bun munca, disciplina, reuşita...când sărăcia, ca o rugină, macină sufletul făcându-te infirm pentru totdeauna?

Ochii blânzi ai mamei îi apar în ceaţă, până şi icoana sfântă a mamei păleşte. Doar sărăcia începutului rămâne trează. Îşi aminteşte de un coleg de liceu care l-a întrebat odată:

- Ce vrei să te faci, Sorine?

- Doctor ca să am bani mulţi, mulţi bani!

Anii au trecut cu greutăţi, durereri şi bucurii puţine. Realizări a avut destule. Ajuns doctor, chirurg cardiolog, recunoscut ca bun specialist, cu stare materială bună. Dar sărăcia....sărăcia pătrunsă în oase, în conştiinţă, dă toată viaţa o stare de infirmitate psihică, de îndârjire, ce te face să nărui munţi, să pavezi oceane cu planete astrale, să învingi.

Oare Ela va accepta operaţia!?

Îi plăcea gingăşia chipului ei, privirea speriată şi cel mai mult îl impresionase nerăbdarea cu care aştepta răspunsul..

Se trezi din visare la auzul ascuţit, nervos, al soneriei. Butonul roşu al salonului numărul opt, în care era Ela, se aprinsese. Cu paşi mici se îndreptă spre acel strigăt disperat în noaptea pustie, dureros de pustie.

- Ela, m-ai chemat? Te-ai hotărât?

- Doctore, m-am gândit şi, te rog, să-mi îndeplineşti o dorinţă: vreau să cunosc amănunte despre binefăcătoare şi despre EL.

Doctorul Botez tresări. Nu se aşteptase la o asemenea întrebare. Amănunte nu cunoştea... Era un caz obişnuit în specialitatea lui. Conta doar testele de histocompatibilitate ale „binefăcătorului” şi mai puţin fişa personală. Lupta trebuia continuată. Îl va găsi pe Mihai şi îi va aduce Elei amănunte, lămuririi.

Privind-o atent pe Ela, a simţit, mai mult ca altădată, că trebuie să trăiască.

- Bine, Ela, autosanitara il va aduce pe Mihai. Îi voi telefona ca să ia tot ce te poate convinge că EA merită să trăiască prin tine şi TU să supravieţuieşti prin EA.

***

Mergea grăbită pe trotuarul aglomerat, încercând să se ferească de priviri, cunoscuţi, de atingeri întâmplătoare....

Ducea sub braţ un dosar legat cu o pamblică albă. Îl ţinea strâns cu amândouă amâinele ca pe o comoară de preţ. Ana avea între paginile dosarului ultimul ei roman pe care se grăbea să-l încredinţeze editurii. Muncise mult la carte. Ceva din sufletul, din trecutul ei, fusese transpus în paginile acestei lucrări.

Aruncă o privire fugară la vitrina unui magazin, surprinzându-şi trăsăturile trupului, mersul energic, coapsele înalte, bluza de mohair ce se mula pe sâni.

În mulţime îl zăreşte pe Ovidiu, colegul de clasă primară, ajuns director la un mare trust industrial. Îi surâde instinctiv, nu lui, directorului, ci ăluia de altădată. O vede şi se apropie cu faţa exprimând bucuria surprizei.

- Ana, nu te-am văzut de câtva timp. Eşti la fel de frumoasă ca întotdeauna. Unde te grăbeşti?

- Sunt obosită. Am retuşat o lucrare, un moft, vechi amintiri retrăite şi filtrate de inima şi gândirea ciuruită de vremuri. Vreau să le public.

- Am citit tot ce ai scris. Te-am urmărit din umbră. Ţi-am adulmecat paşii care te-au dus pe piscurile râvnite ale consacrării. Eşti mai bună, ai învins. Ţi-ai găsit un loc onorabil în societatea nostră de parveniţi. Te felicit. Îmi dai voie să te însoţesc câţiva paşi?

Fără să aştepte răspunsul, o luă de mână, ca altădată, în clipa ceţoasă care s-a aşternut între ei ca o prăpastie...

Ceremonios, cu un „sărut-mâna”, portarul îi deschide Anei uşa clădirii care o ducea spre biroul redactorului-şef.

- Domnule redactor, mă simt ca o şcolăriţă ruşinoasă de ce am scris şi că am scris, dar am simţit o mare uşurare. Am avut simţământul unic, divin, ca în faţa unui duhovnic când vi cu smerenie ca să-ţi spui păsurile şi ceri prin EL, Dumnezeu, alinare....

- Ana, am citit paragrafe din al tău manuscris şi, cred, că ai reuşit să exprimi simplu, fapte reale trăite şi retrăite de tine. Ineditul, prospeţimea, lectura acestor pagini emană tocmai adevărul faptelor.

Ana îl priveşte lung şi în faţa ochilor îi apare imaginea satului de munte din care a plecat în urmă...cu ani. Un sătuc liniştit, cu oameni harnici care duceau o viaţă aspră. Iarna, nămeţii se ridicau deasupra gardurilor, în timp ce lupii se apropiau de prispa casei. Şcoala era în celălalt sat, la patru kilometrii distanţă, şi copiii trebuiau să străbată zilnic acest drum.

- Ana....

Trupul i se crispă şi, trezindu-se la realitate, văzu chipul încrezător al redactorului.

- Ana, noi am inclus cartea în lista editurii pe anul următor. Ai timp să aduci

corecturi, să ştergi amintiri care dor. Săptămâna viitoare o să discutăm despre amănuntele redactării.

Ana mulţumeşte celor din jur pentru cuvintele de încurajare şi încredere şi, din nou, ca o şcolăriţă silitoare, îi asigură că nu-i va dezamăgi. Cu paşi rari, liniştiţi, care răsunau pe hol ca ecourile unui vis stins, iese din clădirea editurii. Nerăbdătoare, vrea să se întâlnească cu Mihai, să-i povestească marea realizare, visul devenit făclie. Sufletul, fântână ucigătoare, se zbătea în fiinţa ei – uzină vie.

Ana îşi continuă drumul liniştită spre Expresul din colţul străzii. A simţit dintr-o dată cum îi este foame, dar nu, trebuia să-l sune pe Mihai Bucuria succesului dorea s-o impartă cu el. Intră în cabina telefonică, formează numărul şi la celălalt capăt al firului, îi aude vocea:

- Mihai, am reuşit! Sunt fericită, vreau să te văd!.

- Mai devreme de două ore, nu pot.... A venit o echipă din Franţa care ne ajută să punem în funcţiune un nou utilaj...

Ana simţi în suflet durere. Privirea fixă, lucuioasă şi rece ca a lacului îngheţat, îi traumatiza faţa. Vede cum dintr-un castan o frunză smulsă de vânt pluteşte fără rost şi cade obosită la picioarele ei. O ridică, o mângâie...pune receptorul în furcă neamaiauzind ultimele cuvinte ale lui Mihai. Fără să ştie încotro merge şi de ce merge, îşi deapănă paşii spre grădiniţă. Ioana se va bucura când o s-o vadă.

Zăreşte semaforul, lumina roşie, dungile albe ale zebrei i se par mesteceni doborâţi de soartă...porneşte în întâmpinarea lor.

- Un scrâncet de roţi... şi cerul rotindu-se, imaginea Ioanei cu mâinele mici, neputincioase, întinse spre ea, mulţimea gălăgioasă agitându-se...zgomote ce treptat se atenuează.

marți, 7 decembrie 2010

Din grija pentru Bunicii Nostri

A fost deschis, în prezenţa primarului general al Bucureştilor, dr. Sorin Oprescu,

centrul de sprijin pentru persoane de vârsta a treia

DIN GRIJĂ PENTRU BUNICII NOŞTRI

Este un cadru propice, ingenios organizat de Direcţia Generală de Asistenţa Socială şi Protecţie Bucureşti, pentru întâlniri, dezbateri, discuţii, desfăşurarea de activităţi cultural-artistice, petrecerea timpului în mod plăcut, cu acces liber şi nelimitat a tuturor beneficiarilor.

Biblioteca Metropolitană Bucureşti, instituţie a Primăriei Capitalei, abilitată cu diseminarea informaţiei şi lecturii publice pentru toţi bucureştenii, şi nu numai, a deschis cu acest prilej cel de-al patrulea Club de Informare şi Lectură din cadrul programului NU SUNT SINGURI !


Clubul a fost deja dotat cu primele o mie de volume din toate domeniile cunoşterii. Din 7 decembrie 2010, în parteneriat cu centrul amplasat în Sectorul 2: Şos. Ştefan cel Mare, 1-3, vor fi derulate proiecte culturale, pentru crearea unor momente plăcute celor prezenţi.

 

Sergiu Gãbureac

BIBLIOTECA METROPOLITANA BUCURESTI

Serviciul DEZVOLTAREA SERVICIILOR PUBLICE.

EVALUARE PROSPECTIVA. MARKETING.

Sectorul 1: Str. Tache Ionescu, 4

010354 BUCURESTI - 22

Tel. / fax 04 021 316.83.00;

04 021 539.65.00; 0744 175431

www.bibliotecametropolitana.ro

miercuri, 1 decembrie 2010

Ultimul Vals….Hora Unirii


Reproduc acest material redactat odata cu ziua nationala de 1 decembrie a anului 2008, din pacate atunci nu aveam blog, asa ca am fost nevoit sa-l postez pe diferite site-uri. De asemenea, am pus si linkul pentru audio, sa auzim numai de bine. 

Materialul a aparut si in numarul 3 al revistei de arta si cultura "Constelatii diamantine", la paginile 45-46, precum si pe siteul revistei literare AGERO din Stuttgart, la adresa REVISTA-AGERO


Ultimul vals….Hora Unirii !


hora_unirii


Probabil puţini ştiu că „Ultimul vals” este titlul unei piese muzicale formidabile, aparţinând fraţilor Guido si Maurizio DeAngelis, care aveau numele de scenă Oliver Onions.
Este de fapt piesa muzicală a filmului „Un şerif Extraterestru”, o melodie care şi acum după aproape 30 de ani îmi inundă sufletul de bucurie.
Muzica este o artă inegalabilă, unică şi înălţătoare ca nimic altceva din necuprinsul univers, nu cunosc altceva mai frumos, nimeni şi nimic nu poate să-mi producă o asemenea explozie de fericire, dragoste şi implinire.

Nici nu ştiu ce-mi veni să scriu despre muzică, pentru că oricare cuvinte pălesc în faţa acestei minuni a universului, cred că acei meşteri ai cuvintelor care au scris Biblia, s-au înşelat amarnic, nu cuvântul a fost primordial, ci vibraţia, sunetul, muzica.

Când D-zeu şi-a înălţat spiritul către infinitul azururilor, probabil că a fredonat o melodie extraordinară, o simfonie nicicând scrisa, dar cântată ca un imn de întreg universul.
Şi de ce nu, la zidirea miriadelor de lumi pline de viaţă, Creatorul s-ar fi folosit de naiul lui Zamfir şi doina lui Eminescu, aşa simte sufletul meu adormit de român, trezit din magicul somn al necuvântului, fost-am sedus de splendoarea armoniei divine prin rapsodia lui Porumbescu.

Să mă reîntorc totuşi la splendidul „Ultim Vals” al fraţilor DeAngelis, nu-mi pot opri plânsul minunându-mă de superba melodie a copilăriei mele, poate unii dintre voi veţi redeveni pentru o clipă acei copii minunaţi, nu există copilărie nefericită, nu pot crede că un suflet de copil poate să cuprindă într-însul nefericirea, neîmplinirea, chiar si o mică fărâmă de lumină cât de mică este prezentă în orice suflet de copil de pe faţa pământului.

Scăldat in lacrimi, scriu aceste rânduri, chiar dacă unii se vor amuza pe seama lor, nu-mi pasă deloc, nimic nu-mi poate lua fericirea din suflet, nimic nu-mi poate întuneca inima, ce minunat este să fim măcar pentru o clipa acei copii minunaţi, atunci am putea renunţa la toate relele noastre cele de toate zilele, nu ne-am mai duşmănii, ne-am trezi în fiecare dimineaţă senini, şi seara am plânge de fericire căci toate minunile lumii acesteia ale noastre sunt, şi sufletul nostru ar simţii nemurirea cum palpită în fiecare celulă, în fiecare secundă, cufundându-se în oceanul de lumină şi speranţă a umanităţii.

Nu, nu mai vreau să ştiu de nimic, am renunţat la toate întrebările filosofiilor lumii, nu mai vreau nici răspunsurile celor maturi şi atotcunoscători, nu-mi mai folosesc la nimic, la ce-ar mai folosi un întreg univers de întrebări şi răspunsuri iluzorii când eu sunt pe deplin fericit, împăcat cu mine şi cu lumea, nu-mi mai sunt de folos nici devenirea, nici moartea nu mai există, a pierit totul ca un vis urât şi straniu, oare ce magie mi-a cuprins sufletul ros de metafizici aiurite? Muzica sferelor lui Pitagora, armonia numerelor, splendoarea culorilor.

Lăsaţi-mă aşa copil, neştiutor dar împlinit, eu rămân cu fericirea si inocenţa sufletului meu, voi cei maturi de ce-aţi ucis ce aveam mai sfânt pe lume? Copilăria este ceva unic, şi din fericire prin muzică am descoperit un secret uriaş, ea poate fi redobândită, retrăită, asemenea prozei fantastice a lui Eliade, acel savant care uimea lumea cu enciclopedismul său, şi dacă păstram tinereţea fără bătrâneţe, atunci nimeni şi nimic nu mai poate să ne clintească din magica simfonie a Luminei.

Ah, dacă aţi şti să rostiţi asemnea lui Parsifal magica întrebare, măcar o clipă cât o eternitate, aţi fi cuprinşi de bucuria regăsirii în spirit, şi dacă aţi reuşi măcar o secundă să alungaţi tot noianul de tristeţi care vă macină sufletele, asemenea unor molii devoratoare de inemi, ce fericire pe chipurile voastre, ce imagine a splendorii copilăriei v-ar cuprinde nemuritorul suflet.

Ascultaţi dar acest „ultim vals”, dacă nu pentru dvs., măcar pentru toţi copiii din lumea întreagă, şi atunci nu veţi mai îndrăzni să curmaţi din faşă toate visele vârstei de aur, cu gândurile voastre absurde şi neroade, nu veţi mai fi ucigaşii speranţelor noastre, ci dimpreună vom forma o frăţie a creatorilor de bine şi frumos.

Am găsit din nou calea ce duce spre fericire, redeveniţi dar copii, şi veţi moşteni cel mai preţios dar al unei lumi înecate de plâns, fericirea supremă, şi şansa schimbării propriei sorţi, urzind calea şi destinul de excepţie hărăzit încercatului popor român.

Doar inima poate cuprinde această magie, doar ea poate cânta notele simfoniei libertăţii spiritului, lăsaţi dar mintea şi gândurile deoparte, căci ele sunt bariere în calea adevăratei cunoaşteri, cuvintele nu pot descrie tot acest mirific peisaj al împlinirii în Spirit, lăsaţi-vă sufletul să zburde asemeni unui joc de copil.

Cuvintele constituie apanajul minţii noastre egoiste, ele nu pot reda decât în mică parte minunile lui D-zeu, doar muzica este capabilă de puritatea sentimentului sublim, prin muzică ne contopim cu universul, devenind făclii aprinse ale Spiritului universal.

Imaginea întâiului popor chemat la viaţă, poporul român, cel care dintâiul a visat zborul spre aştri, aceasta este : preaplinul dumnezeirii revărsate peste necuprins, şi cum altfel decât spiritul suprem suflând în magicu-i nai primordial doina lui Eminescu, oglindindu-se peste sufletul lumii acesteia, aşa s-a născut poporul român şi nu altfel.

Mărturie stau aceste nevăzute rânduri, scrijelite pe coloana nesfârşită brâncuşiană a nemuririi noastre, ori pe aripa frântă a măiestrei lui Vlaicu peste piscurile Carpaţilor, vrând parcă să strângă la pieptul său, tot dorul românilor de unire.

Poate veţi întreba ce legătură au toate acestea cu ziua noastră naţională, şi totuşi există o tainică legătură, poporul român nu şi-a cântat încă ultimul vals înspre intrarea în eternitate, redevenind ceea ce-a fost odată va putea să treacă peste toate greutăţile, şi va renaşte iarăşi şi iarăşi cântând asemenea pietrelor lui Brâncuşi, care cântat-au lumii întregi despre nemuritorul popor roman, la fel precum zborul lui Vuia vestea lumii împlinirea celui mai tainic vis al omenirii, nicicând atins până la el.

Dacă Brâncuşi a făcut piatra să cânte pentru umanitate, iară Zamfir a făcut muzica să plângă, atunci Eminescu ne-a doinit pentru eternitate, prin cuvintele sale nepieritoare ca şi stirpea din care se trage, Eminescu este geniul suprem al poporului român, cel care a îmbinat într-un mod divin muzicalitatea cu plânsul, doina cu surâsul, nemărginirea cu sublimul, ca într-o îngemănare demnă doar de coloana infinitului, cea care simbolizează magistral dorul poporului român de divinitate.

Ridicaţi din uitare, visând nemărginirea din sufletele noastre, la fel precum odinioară cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci dormiseră somnul latinităţii noastre, fost-am treziţi din magicul somn al devenirii, de simfonia lui Enescu.

Nu a fost însă să pierim necunoscuţi, şi pivniţele Vaticanului ascund încă comori nespuse ale daco-geţilor, la fel precum vorbesc omenirii nepieritoarele tăbliţe de la Tărtăria, mărturii ale nemuririi noastre stau încă şi azi pe falnica-i Columna a Lui Traian.

Ne-am întors aşadar acasă, la sânul divinităţii, noi suntem cei dintâi dar şi cei de pe urmă, iar eu stau mărturie în această zi de sfântă sărbătoare, prin aceste cuvinte sublime înălţate spre zare, asemenea unui ultim vals închinat măriei sale Poporul Român.

Învie poporul român, prin noi cei care depunem mărturie azi despre marea Unire, aducere aminte tuturor celor care, prin jertfa lor au făcut visul să devină realitate, imposibilul să devină posibil, iar irealul să devină real.

Ultimul vals al celui mai vârstnic popor european, chiar dacă unii nu vor să recunoască, cel care murea cu zâmbetul pe buze, neînfricat în faţa morţii, cu mult înaintea nazarineanului sau celebrului filosof otrăvit din pocalul cucutei.

Purtat-am cu stoicism crucea noastră ca neam, fără să ne plângem asemeni ciobanului împăcat cu lumea al Mioriţei, nicicând nu s-a pomenit popor mai blând şi mai primitor cu străinii, azvârliţi cu forţa în războaie străine de noi, noi am rămas credincioşi unei singure idei, întruparea hotarelor noastre de drept, nu suntem nedrepţi cu nimeni dar vrem ce este al nostru, obrazul nostru plânge nestins - de dorul tău Basarabie.

Acum ori niciodată cereţi dar ce ni se cuvine, nu lăsaţi pe fraţii noştri în părăsire, fiţi fără frică si nu lasati in robie ţărâna sfântă a Basarabiei, n-aveţi hodină şi tihnă până nu ne vom fi unit cu toţii in hotarele României Mari.
Aş vrea ca Dan căpitan de plai, să cuprind cu palmele pământul sfânt al Basarabiei, şi să-mi plec fruntea ca în faţa unei icoane ce poartă în adâncurile ei, osemintele străbunilor mei deopotrivă cu toată durerea poporului român.

Pentru neamul nostru românesc, Ultimul Vals nu poate fi decât unul singur, cel al cântării lui Alecsandri, frăţeasca Horă a Unirii.


Aşa să ne ajute Dumnezeu !!!


Robert-Ovidiu TRIF
1. Decembrie 2008


Ultimul vals.mp3


Ultimul Vals...


Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More