Terasa din Baalbek
Terasa din Baalbek este aşezată pe un platou din Munţii Antilibanului, a fost clădită din blocuri de rocă densă, fiecare cu o greutate de o mie până la două mii de tone, deasupra ruinelor terasei s-a construit mult mai târziu un templu de arhitectură alexandrină care nu are nimic de comun cu terasa. Unii cercetători au concluzionat cu seninatate că lucrările s-au efectuat tot aşa ca şi la piramidele egiptene sau ca la ridicarea marilor statui din Insula Paştelui.

Istoria cunoaște câteva civilizații străvechi ce nu se supun în aparență legilor evoluţiei. Numite de obicei „civilizaţii” fără copilărie, acestea par a fi tâşnit din nimic, ajungând peste noapte, ca în basme, la o miraculoasă maturitate, pe care legile istoriei nu o pot explica.

Desenele descoperite in Sahara de Henri Lhote oferă şi ele dificultăţi de interpretare, căci, în ciuda naivităţii desenului pe stâncă, făcut probabil de o mână primitivă (sau de ce nu foarte rafinată), multe dintre subiecte ies vădit din limitele contextului clasic.

Ceea ce H. Lhote numea, nu fără ironie bonomă „marele zeu marţian” este o figură înaltă de şase metri, părând a purat un costum spaţial etanşat sau în orice caz a unui scafandru complet, ambele soluţii fiind incompatibile cu gradul de dezvoltare a Africii preistorice. O idee de bază a lui James George Frazer din vestita lui „Creangă de aur”, afirmă că mersul gândirii omeneşti, în formele ei elevate, s-a desfăşurat de la magie la ştiinţă, trecând prin religie.

Una dintre cele mai interesante mi se pare o credinţă populară din Bucovina, potrivit căreia la început nu era pe lume nimic, decât un munte mare purtat încolo şi încoace de vânturi şi scoţând neîncetat foc din pisc. Omologarea muntelui cu un vulcan, în Bucovina, ar putea fi admisă în virtutea circulaţiei temelor folclorice, dacă muntele n-ar fi plutitor şi mai ales dacă legenda s-ar opri aici în descântece, dincolo de mica experienţă a medicinei empirice locale sau de incantaţie rituală, răzbat elemente dintr-o magie absconsă, pe care nu o înţelege nici magicianul moştenitor.

Împăratul Traian, urmând modelul lui Caezar a scris o carte despre războaiele din Dacia. Poate că spiritul său cultivat l-a împins să comunice date mai adânci despre religia şi moravurile stranii ale unui popor pentru care moartea era clipa festivă supremă. Totuşi, aceasta carte a dispărut. Dar, stau şi mă întreb dacă vreun istoric a căutat-o în pivniţele secrete ale Vaticanului?

PE CERUL PREISTORIEI
Foarte mult timp, cercetătorii moderni i-au considerat pe oamenii preistorici doar nişte troglodiţi, care habar nu aveau pe ce lume trăiesc. O imagine falsă, anulată definitiv odată cu descoperirea picturilor rupestre, perfect conservate în câteva peşteri din Franţa şi Spania.

Descoperiri urmate, ceva mai târziu, de multe alte "galerii de artă" preistorică identificate în alte zone ale Planetei. În general sunt realizări plastice surprinzătoare care ne arată că, peste tot şi întotdeauna, omul primitiv a fost un artist înăscut, cu o putere de abstractizare cu nimic inferioară celei a "colegilor" săi din vremurile istorice.
tassili
Beneficiari ai acestei îndemânări, care a preschimbat celebrele peşteri pictate de la Altamira, Lascaux, ori stâncile din Tassili în veritabile "Capele sixtine" ale preistoriei, străvechii artişti au redat de foarte multe ori şi imagini mai puţin obişnuite şi greu de explicat.

Există însă şi cazuri în care, deasupra acestor figuri "lumeşti", sunt redate şi nişte obiecte de formă rotundă ori alungită, care seamăna izbitor cu reprezentarea stilizată a unor OZN-uri. Poate că acestea sunt doar nişte simboluri abstracte care, pentru pictorii preistorici aveau o semnificaţie, necunoscută nouă. Dar poate că nu! Amplasate deasupra peisajului, acestea par să redea, de fapt, nişte obiecte aflate într-un zbor razant.

Acum, noi, oamenii moderni, nu avem cum afla cine sau ce erau acele personaje. La fel cum nu vom afla nici pe cine reprezenta "Marele zeu marţian", imaginea pictată uriaşă, înaltă de peste şase metri, descoperită în Munţii Tassili din Algeria.

Asemenea reprezentări străvechi nu lipsesc nici din ţara noastră. În munţii Buzăului există o peşteră cu picturi parietale, din neolitic. Într-una dintre acestea, printre mai multe stele cu cinci colţuri apare şi imaginea unui soi de car ceresc, propulsat de motoare care lasă în urma lor nişte dâre de propulsie. În mod ciudat, apariţia lui nu pare să-i fi încântat pe oamenii care sunt reprezentaţi atacându-l cu suliţe şi săgeţi.

Sursa: Psihoterapie Experientiala