Frecvența este totul. Dar există o lumină a tuturor luminilor? Și, dacă există, care este lumina pe care trebuie să o urmăm?

Se spune că nebunul urmează, iar omul înțelept știe. Dar cum poate cineva dobândi cunoaștere fără a deveni un simplu adept? Și cum putem ști unde se află prăpastia care separă cunoașterea de nebunie?

Sunt, oare, nebunia și cunoașterea interconectate?


Bell/Livers și Mintea Colectivă

Adepții anumitor frecvențe, numiți „Bell/Livers” – fie prizonieri ai minții colective, fie susținători ai unei logici rigide, dar incomplete – funcționează într-o lume unde absolutismul nu își găsește locul. Acești oameni operează într-o frecvență repetitivă, oscilând între stupiditate și ceea ce ei consideră raționalitate.

Un exemplu istoric al acestui fenomen este „Clopotul Nazist” („Nazi Bell”), un simbol al unei alte minți colective, legată de o lumină autoproclamată „adevărată” – lumina Luci-Bell.
Lumină. Clopot. Frecvență.


Lucifer și Lumina Transformării

Numele Lucifer provine din latinescul „lux” (lumină) și „ferre” (a purta). Literal, înseamnă „cel care poartă lumina.” Dar ce fel de lumină?
Lumină care te poate ghida către transmutare, către o trecere dincolo de limitele realității percepute.
Un indiciu al acestei lumi ascunse poate fi găsit în sunetul pe care mulți îl asociază cu tinnitus—un „clopot” perpetuu care sună în mințile noastre, o frecvență imposibil de ignorat. Dar este acest sunet o tulburare sau un apel către o înțelegere mai profundă?


T-Avatarele Noastre și Povara Lumii

În această realitate, noi trăim în ceea ce s-ar putea numi avatare în formă de T—cruci pe care le purtăm zilnic. Este o povară grea, una pe care religia și societatea ne cer să o facem și mai apăsătoare.

Dar această povară nu este a noastră.

Mitul lui Atlas, care poartă lumea pe umeri, vine în minte. Dar de ce purtăm greutatea unui sistem care nu ne aparține? Oare nu ar trebui să ne eliberăm de ea, pentru a putea pleca din acest spațiu și timp?


Culoarea Verde: Cheia Echilibrului

Între roșu (pasiune, pericol) și albastru (calm, rațiune), găsim verde—culoarea echilibrului. Verdele reprezintă legătura cu natura, cu esența care dă viață și, uneori, o ia. Este o culoare care nu judecă și nu este afectată de polarități.

În același timp, verdele este culoarea nevinovăției. Expresia „e prea verde pentru asta” reflectă puritatea minții unui copil, o minte necoruptă de dogme și limitări.

Doar o minte inocentă, deschisă către miracole, poate traversa podul curcubeului.


Podul Curcubeului și Luminile Inversate

Se spune că podul curcubeului este calea către o altă lume – un tărâm al adevărului și al iluminării. Dar curcubeul pe care îl vedem astăzi este răsturnat, pervertit. Un simbol sacru al luminii pure a fost transformat într-o travestie.

Cum să găsim lumina adevărată dacă urâm curcubeul?

Legendele vorbesc despre Heimdall, gardianul podului curcubeului. În germană, „heim” înseamnă acasă, iar „dall” ar putea ascunde un sens mai profund – poate o chemare către o călătorie interioară?


Mintea Liberă: Calea Către Shambhala

Pentru a ajunge la locuri ca Shambhala, „tărâmul păcii” din mitologia budistă, mintea trebuie să fie pură. Doar cei cu o inimă curată pot trăi acolo, protejați de suferință și de limitele lumii materiale.

Dar ce înseamnă o inimă curată? Înseamnă o minte eliberată de dogme, deschisă către adevăr și către magia creației.

Cuvântul „imagine” provine din rădăcina „I MAGE” – eu creez. Dar cu creația vine și responsabilitatea. Cei care controlează lumea modernă – „elitele” – manipulează această lumină, creând o falsă coroană electrică, o iluzie a puterii.


Călătoria Spre Lumină

Pentru a trece dincolo, trebuie să devenim stelele propriului spectacol.

Trebuie să vedem adevărul dincolo de iluziile sistemului—planetele și stelele nu sunt ceea ce ni s-a spus.

Să ne întoarcem la natura pură. Să ne recăpătăm inocența. Să urmăm adevărata lumină.

Doar așa putem traversa podul curcubeului, trecând dincolo de limitările acestui spațiu și timp, devenind din nou adevărații fii ai omului.