Peace_Keepers_by_djahal 

Dacă totul există doar în imaginaţia noastră şi nu facem altceva decât să trăim visul ?

Dacă însuşi Dumnezeu este o simplă invenţie a minţii noastre răscolite de singurătate ?

Poate chiar noi, suntem doar simple umbre efemere vorbind în şoaptă

De frică să nu ne trezim în mijlocul visului acesta absurd şi fascinant în acelaşi timp.

Cine suntem cu-adevărat nu vom şti nicicând, şi asta ne macină sufletele

Schilodite de spaime şi speranţe izvorâte din necunoaştere şi nemărginire,

Infinitatea ne cutremură fiinţa prin imensitatea ei inimaginabilă

La fel cum nemicul ne atrage irezistibil la sânul său prin goliciunea sa.

Şi uite aşa descoperim misterul vieţii, o eternă luptă între a fi şi a nu fi

Disputa acerbă a sufletului aflat la cumpăna dintre fiinţă şi nefiinţă,

Astfel se dezvăluie înţelesul ascuns al lucrurilor şi faptul că noi suntem

Chiar fără să o ştim, cei care dăm sens lumii întru eternitate.

Robert TRIF - din Volumul " Triumfătorul "