- Nu credeţi că omul, prin această teză admirabil realizată de domnia voastră, poate cădea în păcatul mândriei şi-al slavei deşarte ? ; sau că tot ceea ce spuneţi dvs. poate deveni pentru om o dulce ispită, în care însă totul să nu fie decât o deşartă şi iluzorică autopreamărire a omului ?.

Nu credeţi că omul despre care vorbiţi atât de frumos, că acest prototip de Supraom, ca să-i spun aşa, construit de dvs. cu atâta măiestrie artistică şi cu atâta pasiune, de fapt se identifică cu Supraomul creat de geniul lui Nietzsche ?; ba mai mult, acesta se aseamănă izbitor cu acele personaje dostoievskiene caracterizate în principal prin deviza “ totul este permis “ sau “ dacă Dumnezeu nu există, atunci eu sunt dumnezeu ” ?.

- Cred că m-ai înţeles greşit Raul, aşa că mă simt nevoit a-ţi explica cum stau de fapt lucrurile.

În primul rând, Supraomul invocat de Nietzsche i-a naştere printr-o crimă săvârşită de omul doritor să ia locul creatorului său, ceea ce mi se pare a fi absurd, este evident că nu poţi ucide nemurirea, omul poate doar năzui să suprime imaginea divinităţii.

În filosofia lui Nietzsche, Omul este pus în antiteză cu divinitatea, ceea ce este profund greşit; odată cu proclamarea triumfătoare a morţii lui Dumnezeu, ia naştere Supraomul, care prin odioasa crimă înfăptuită în numele unui umanism prost înţeles, speră să obţină un transfer de energie cosmică transfiguratoare.

Toată energia Supraomului nietzscheean este în fapt o falsă energie, o iluzie care nu poate ţine locul adevăratei Energii Creatoare; de asemenea putem spune că toată seva Supraomul şi-o extrage dintr-un sol în care se află îngropat însuşi Dumnezeu, de fapt avem de-a face cu o încercare de substituire, cu o monstruoasă metamorfoză.

Astfel că pentru Nietzsche şi Supraomul creat de el, Dumnezeu a murit, iar omul este cel chemat să umple golul creat de dispariţia acestuia. Nietzche credea că odată cu uciderea lui Dumnezeu, mai bine zis odată cu substituirea Supraomului, acesta va putea moşteni toată puterea şi energia divinităţii, bineînţeles că această dorinţă iluzorică nu se împlineşte, şi nici nu va putea prinde vreodată contur indiferent de strădania cu care-şi va hrăni omul îngâmfat, poftele de putere şi preamărire.

Robert TRIF - Roman - " Jurnalul unui Supraom "

Technorati Tags: ,,