Disfunctia noastra mostenita
Daca cercetam mai in profunzime religiile stravechi si traditiile spirituale ale Umanitatii, vom descoperi ca, dincolo de numeroasele diferente de suprafata, exista doua intuitii fundamentale in privinta carora cele mai multe sunt de acord. Cuvintele utilizate pentru a descrie acele intuitii difera, insa toate indica un dublu Adevar Fundamental.
Primul aspect al acestui Adevar il reprezinta intelegerea faptului ca starea „normala” de Spirit a majoritatii Fiintelor Umane implica intr-o mare masura ceea ce am putea denumi o disfunctie sau chiar nebunie. Anumite invataturi ce stau la baza hinduismului se apropie poate cel mai mult de perceperea acestei disfunctii ca forma de boala mentala colectiva. Textele fundamentale ale hinduismului o denumesc maya, valul iluziei. Ramana Maharshi, unul dintre cei mai mari intelepti ai Indiei, afirma fara ocolisuri: „Mintea este maya."
Budismul se exprima in alti termeni. Buddha spune ca Mintea Oamenilor, in starea ei obisnuita, creeaza dukkha, ceea ce s-ar putea traduce prin suferinta, lipsa satisfactiei sau pur si simplu nefericire. El vede in aceasta o caracteristica a Conditiei Umane. Oriunde ai merge, orice ai face, spune Buddha, vei avea parte de dukkha si vei ajunge la ea in orice situatie, mai devreme sau mai tarziu.
Conform invataturilor crestine, starea colectiva normala a umanitatii este cea de „pacat originar”. Cuvantul pacat a fost foarte gresit inteles si interpretat, in traducere literala din greaca veche in care a fost scris Noul Testament, a pacatui inseamna a rata esentialul existentei Umane, inseamna a trai fara pricepere, orbeste si, din aceasta cauza, a suferi si a provoca suferinta. Si de data aceasta termenul, eliberat de bagajul cultural si de interpretari gresite, trimite inspre disfunctia inerenta conditiei Umane.
Realizarile umanitatii sunt impresionante si incontestabile. Am creat opere sublime in domeniul muzicii, literaturii, picturii, arhitecturii si sculpturii.
Mai recent, stiinta si tehnologia au adus schimbari radicale in modul nostru de Viata si au facut posibile lucruri ce ar fi fost considerate miraculoase in urma cu doua sute de ani. Nu exista nicio indoiala: Mintea Umana este foarte inteligenta, insa tocmai aceasta inteligenta a ei este atinsa de nebunie.
Stiinta si tehnologia au amplificat impactul distructiv pe care disfunctia Mintii Umane il are asupra planetei, asupra altor Forme de Viata si asupra oamenilor insisi. De aceea in istoria secolului al XX-lea se regaseste cel mai bine aceasta disfunctie, aceasta nebunie colectiva. Mai mult, disfunctia se intensifica si se accelereaza in Prezent. Primul Razboi Mondial a izbucnit in 1914...
Razboaiele distructive si crude, pornite din teama, lacomie si dorinta de putere au reprezentat evenimente obisnuite de-a lungul intregii istorii a Umanitatii, la fel ca si sclavia, tortura si violenta la scara mare, generata de aspecte religioase si ideologice. Oamenii au avut de suferit mai mult din cauza semenilor decat din cauza dezastrelor naturale. Pana in 1914 fusesera inventate deja — de catre Mintea foarte inteligenta a Omului — nu doar motorul cu combustie interna, ci si bombe, mitraliere, submarine, aruncatoare de flacari si gaz toxic.
Inteligenta in serviciul nebuniei!
In razboiul static de transee din Franta si Belgia au pierit milioane de oameni in scopul castigarii catorva kilometri de noroi, in 1918, cand s-a terminat razboiul, supravietuitorii au privit oripilati, fara sa poata intelege, dezastrul lasat in urma: zece milioane de oameni ucisi si multi altii mutilati sau desfigurati. Niciodata nu mai fusesera efectele nebuniei umanitatii atat de distructive, atat de vizibile, insa nici nu le trecea prin minte ca acesta era doar Inceputul. Pana la sfarsitul secolului, numarul celor care murisera, cazand victime violentei semenilor lor, depasea o suta de milioane.
Nu doar razboaiele intre natiuni au fost cele care le-au provocat moartea, ci si exterminarea in masa si genocidele, cum a fost cazul uciderii a douazeci de milioane de „dusmani de clasa, spioni si tradatori” in Uniunea Sovietica condusa de Stalin sau ororile indescriptibile ale Holocaustului din Germania nazista. Multi au murit, de asemenea, din cauza nenumaratelor conflicte interne de dimensiuni mai mici, ca de pilda Razboiul Civil din Spania sau cele din timpul regimului Khmerilor Rosii din Cambodgia, cand a fost ucisa un sfert din populatia tarii.
Nu trebuie decat sa ne uitam la stirile zilnice de la televizor pentru a realiza ca nebunia nu s-a domolit, ci se prelungeste in secolul XXI. Un alt aspect al disfunctiei colective a Mintii Umane il reprezinta violenta fara precedent pe care oamenii o indreapta asupra altor Forme de Viata si asupra Planetei insasi — distrugerea padurilor datatoare de oxigen si a vietii altor plante si animale, maltratarea animalelor in fermele industriale, otravirea raurilor, oceanelor si aerului. Manati de lacomie, nestiutori in ceea ce priveste Conexiunea lor cu Intregul, oamenii persista intr-un comportament care, daca va mai continua mult, nu poate duce decat la distrugerea Speciei Umane.
Manifestarile colective ale nebuniei existente in miezul conditiei umane alcatuiesc cea mai mare parte a istoriei umanitatii. Aceasta este, intr-o masura extinsa, o istorie a nebuniei...Daca istoria umanitatii ar fi evaluata ca un caz clinic al unei singure persoane, diagnosticul ar trebui sa fie: paranoia cronica, o inclinatie patologica pentru comiterea de crime si acte de violenta extrema si de cruzime impotriva celor perceputi ca „dusmani” — propria Inconstienta proiectata in exterior.
Nebunie criminala, cu scurte si rare intervale de luciditate. Teama, lacomia si dorinta de putere sunt fortele motivationale in plan psihologic ce dau nastere nu doar razboaielor si violentei intre natiuni, triburi, religii si ideologii, ci si unui conflict nesfarsit la nivelul relatiilor interpersonale.
Ele provoaca o deformare a modului de a-i percepe pe ceilalti si a Perceptiei de Sine. Din cauza lor interpretati gresit fiecare situatie si ajungeti la actiuni nechibzuite de la care asteptati o eliberare de frica si o satisfacere a nevoii de mai mult, o gaura fara fund ce nu va putea fi umpluta vreodata. Insa este important sa realizati ca frica, lacomia si dorinta de putere nu reprezinta disfunctia despre care vorbim, ci sunt ele insele rezultante ale acestei disfunctii, o iluzie colectiva adanc inradacinata in Mintea fiecarei Fiinte Umane.
Diverse invataturi spirituale ne spun ca trebuie sa abandonam Frica si Dorinta. Dar, de cele mai multe ori, respectivele practici spirituale nu dau rezultate. Ele nu ajung la Radacina disfunctiei. Teama, lacomia si dorinta de putere nu sunt factorii cauzali ultimi, incercarea de a deveni un om mai bun pare laudabila si nobila, insa stradania in aceasta directie nu poate fi o reusita daca nu provocati o modificare in constiinta.
Aceasta din urma este necesara deoarece stradania respectiva este parte a aceleiasi disfunctii, fiind o Forma mai subtila si rafinata a potentarii Sinelui, a dorintei de mai mult si o consolidare a identitatii conceptuale a individului, a imaginii de Sine. Nu deveniti mai buni incercand sa fiti buni, ci gasind bunatatea care deja se afla in voi si permitandu-i sa iasa la iveala.
Dar acest lucru este posibil doar daca se schimba ceva fundamental in starea voastra de Constiinta.
Istoria comunismului, inspirata initial de idealuri nobile, dovedeste limpede ce se intampla atunci cand Oamenii incearca sa schimbe Realitatea Exterioara — sa creeze un Nou Pamant — fara ca in prealabil sa fi efectuat vreo schimbare in Realitatea lor interioara, in starea Constiintei lor. Ei elaboreaza planuri fara sa tina cont de prototipul disfunctional pe care il poarta in ea fiecare fiinta umana: Egoul.
Fragment din cartea “Un pamant nou - Trezirea constiintei umane”, autor Eckhart Tolle.
Continuarea dupa articolele anterioare:
Trimiteți un comentariu
Trimiteți un comentariu